București și Londra, primele destinații directe de pe aeroportul din Oradea. HiSky anunță lansarea zborurilor

Începând cu luna octombrie, pasagerii din Oradea vor putea ajunge, cu zboruri directe, de pe aeroportul local, în capitală și în Regatul Unit. Compania aeriană HiSky a pus în vânzare biletele pentru primele două rute pe care le va opera pe acest aeroport. Zborul inaugural, cu destinația București va avea loc luni, 14 octombrie, pentru ziua următoare, 15 octombrie, fiind programat și primul zbor HiSky, Oradea-Londra. Cele două destinații vor fi operate cu șapte, respectiv trei frecvențe pe săptămână. Orădenii vor putea ajunge la București, în fiecare zi, de luni până duminică, iar la Londra, în zilele de marți, joi și duminică, cu retur în aceeași zi. Prețul rezervării pornește de la 39 euro pentru călătoria Oradea – București și de la 59 euro pentru Oradea – Londra.

În plus față de cele două rute directe, datorită orarului ales pentru zborul către București, cu o frecvență zilnică și aterizare pe aeroportul Henri Coandă la ora 07:20, bihorenii vor avea acces la întreaga rețea HiSky, cu plecare din capitală. Prin sistemul de legături al companiei, pasagerii vor putea achiziționa un singur bilet, din Oradea, către orice destinație, inclusiv către New York.

„Așa cum s-au obișnuit deja pasagerii noștri, în fiecare sezon căutăm să venim cu o noutate, fie că este vorba despre noi aeronave în flotă sau despre cele mai așteptate destinații. Pentru această toamnă, ne bucurăm să deschidem primele opțiuni de călătorie, cu HiSky, din Oradea. Este un aeroport în care s-a investit, susținut de o administrație locală și de o comunitate, care își doresc un județ mai bine conectat cu restul lumii. Noi operăm deja, cu succes, de câțiva ani, de pe aeroporturile regionale din Iași, Baia Mare, Timișoara și Cluj. Așadar, acest parteneriat reprezintă o oportunitate extraordinară de a demonstra că există potențial și aici, iar pasagerii aleg întotdeauna transportul aerian, atunci când au această facilitate”, a declarat Iulian Scorpan, CEO HiSky.

Anunțul punerii în vânzare a biletelor pentru primele zboruri cu plecare de pe Aeroportul Internațional Oradea vine ca urmare a semnării, în luna aprilie a acestui an, a acordului de asociere în participație între compania HiSky și societatea Air Oradea, compania publică a Primăriei Oradea și Consiliului Județean Bihor. Conform înțelegerii, compania aeriană va opera, pe lângă rutele regulate, și o serie de zboruri charter, cu plecare de pe acest aeroport.

HiSky deține în flotă opt aeronave Airbus, inclusiv o aeronavă de mari dimensiuni, cu autonomie de până la 13 ore de zbor, utilizată pentru călătorii pe distanțe lungi. Compania operează regulat de pe aeroporturile din București, Cluj Napoca, Timișoara, Iași, Baia Mare, Oradea și Chișinău, către destinații din Europa și Statele Unite, dar și zboruri charter, către Asia și Africa. La finalul săptămânii trecute, operatorul aerian a inaugurat ruta București-New York, devenind astfel prima companie care creează această legătură directă, între România și SUA după aproape 21 de ani. Recent, HiSky a primit și autorizația pentru operarea de zboruri regulate către Canada.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.