Nestlé și Kaufland România extind rețeaua de colectare a capsulelor NESCAFÉ® Dolce Gusto® la nivel național

Nestlé și Kaufland România își consolidează angajamentul față de mediu prin extinderea la nivel național a rețelei de colectare a capsulelor de cafea NESCAFÉ® Dolce Gusto®. Prin instalarea a 52 de noi puncte în magazinele Kaufland, numărul total de locații disponibile a ajuns la peste 70, triplând astfel infrastructura existentă.

Lansată în decembrie 2022, această inițiativă facilitează reciclarea capsulelor utilizate și contribuie la reducerea impactului asupra mediului. Capsulele colectate sunt preluate de Verdum, un partener local specializat, care le sortează și procesează pentru a separa resturile de cafea, plasticul și aluminiul. Cafeaua este transformată în biogaz sau compost, iar plasticul și aluminiul sunt reciclate și reintroduse în circuitul de producție.

„Nestlé depune eforturi constante pentru realizarea de noi ambalaje concepute din start pentru a fi reciclate, cât și în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii de reciclare. Astfel, încurajăm consumatorii NESCAFÉ Dolce Gusto să apeleze la infrastructura de reciclare și să returneze capsulele utilizate la una dintre locațiile disponibile. Ne-am angajat ca ambalajele noastre să devină 100% reciclabile sau reutilizabile și să reducă utilizarea materialelor plastice noi cu o treime. Acest lucru înseamnă utilizarea mai multor materiale reciclate și crearea mai multor ambalaje reutilizabile”, a explicat Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager, Nestlé România.

În magazinele Kaufland, încurajăm comportamentul responsabil față de mediu, iar parteneriatul cu Nestlé ne permite să simplificăm și mai mult colectarea de la clienții noștri. Pe lângă capsulele de cafea, aceștia pot aduce și baterii uzate, becuri și neoane uzate, hârtie/carton, folie, flacoane goale de la produsele cosmetice și de curățenie sau chiar DEEE de mici dimensiuni pentru a fi reciclate. Această rețea extinsă de colectare, a treia ca mărime la nivel național în cadrul magazinelor noastre, face parte din strategia Kaufland pe termen lung privind limitarea poluării.”, a declarat Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs, Kaufland România.

În ultimul deceniu, Nestlé a depus eforturi pentru ca tehnicile de cultivare a cafelei să fie mai durabile pe tot globul prin Planul NESCAFÉ. Bazându-se pe aceste eforturi, Nestlé a lansat Planul NESCAFÉ 2030 în care și-a definit viziunea de sustenabilitate pentru următorul deceniu – pentru a ajuta agricultorii de cafea să treacă la practicile de agricultură regenerativă și, în acest sens, vizând reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea mijloacelor de trai ale fermierilor.

De asemenea, Kaufland România promovează și simplifică reciclarea în rândul clienților, fiecare magazin fiind dotat cu multiple facilități de colectare separată a deșeurilor. În anul financiar 2023, peste 38.000.000 de ambalaje din plastic, sticlă și metal au fost colectate cu ajutorul automatelor de colectare din magazine. În plus, alte 650.000 de recipiente din plastic de la produsele cosmetice și de igienă au fost depuse în Broscuța disponibilă în zona de la intrarea în magazine, clienții fiind recompensați cu vouchere de reducere la cumpărături.

Lista magazinelor Kaufland unde pot fi colectate capsulelor de cafea NESCAFÉ® Dolce Gusto® poate fi accesată pe site-ul companiei.

Mai multe detalii despre procesul de colectare și reciclare sunt disponibile pe dolce-gusto.ro/recycling.

Despre Nestlé

Grupul Nestlé este prezent în România din 1996, printre brandurile din portofoliul său numărându-se NESCAFÉ, Nespresso, Nesquik, Chocapic, KitKat, Lion, JOE, After Eight, Maggi, Purina sau NAN. În România, Nestlé s-a implicat și în inițiative ecologice și de responsabilitate socială. În ultimii 3 ani compania a plantat 90.000 de copaci, care vor contribui la atingerea obiectivului de net zero emisii de carbon până în 2050.

Inițiativele globale Nestlé:

În 2017, Nestlé a luat o serie de măsuri pentru accelerarea progresului în vederea atingerii obiectivelor pentru anul 2030, ca parte a acțiunilor de îmbunătățire a calității vieții și contribuției la un viitor mai bun. Printre acestea se numără consolidarea programului “Nestlé for Healthier Kids”, extinderea inițiativei “Nestlé needs YOUth” și dezvoltarea activităților de management sustenabil al performanței de mediu. Nestlé își menține poziția de lider global în industria de alimente și băuturi prin portofoliul de produse sănătoase accesibile consumatorilor. Indicele global The Access To Nutrition Initiative (ATNI) evaluează cei mai mari 25 de producători de alimente din lume, concentrându-se pe politicile, practicile și performanțele lor legate de nutriție. Poziția de top conferită Nestlé este recunoașterea angajamentului său permanent față de nutriție și sănătate, precum și angajamentul său de a ajuta la abordarea provocărilor globale ale obezității și subnutriției.

 Nestlé for Healthier Kids           

Programul „Nestlé for Healthier Kids” a fost creat pentru a uni toate eforturile Nestlé care susțin părinții și tutorii să crească copii mai sănătoși, de la activități de cercetare și formulare a produselor până la servicii de educație și nutriție inovatoare pentru un stil de viață sănătos. în România, aceste eforturi se regăsesc sub umbrela programului „Și eu trăiesc sănătos – SETS”, inițiat de Fundația PRAIS.

 Nestlé needs YOUth

Ambiția Nestlé în ceea ce privește inițiativa globală de tineret „Nestlé needs YOUth” este să ajute 10 milioane de tineri din întreaga lume să aibă acces la oportunități de carieră până în anul 2030. Această inițiativă globală combină și coordonează toate activitățile care susțin tinerii din întreaga lume, inclusiv eforturile Alliance for YOUth.

 Nestlé for a Waste Free World

Nestlé dorește ca produsele sale să nu fie doar mai gustoase și mai sănătoase, ci și mai bune pentru mediu. Ambiția Nestlé pentru anul 2030 este impact zero asupra mediului, apa fiind una dintre ariile prioritare.

Despre Kaufland România

 Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.540 de magazine în 8 țări, peste 155.000 de angajați și o rețea de 180 de magazine în România. În 2023, Kaufland România a primit pentru a cincea oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro.

Kaufland angajează persoane cu dizabilități la nivel național. Cei interesați pot aplica online, pe cariere.kaufland.ro – unde este disponibilă lista posturilor vacante, prin e-mail la cariere@kaufland.ro sau la numărul de telefon 021.9132.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.