Fundația Conservation Carpathia inaugurează Centrul de vizitare „Casa Castorului” în comuna Rucăr

Fundația Conservation Carpathia anunță deschiderea oficială a Centrului de vizitare Casa Castorului în comuna Rucăr, județul Argeș. Centrul își propune să ofere o experiență inedită atât localnicilor, cât și vizitatorilor, care vor avea ocazia să descopere fascinanta lume a castorului.

Construit de Fundația Conservation Carpathia cu sprijinul Comisiei Europene prin programul LIFE+ și al Fundației Arcadia, Centrul de vizitare „Casa Castorului” își propune să devină un punct de atracție important pentru turiști și să contribuie la dezvoltarea durabilă a comunității locale. Totodată, centrul va reprezenta un spațiu de educație ecologică pentru copiii și tinerii din comunitate.

„Casa Castorului” este primul dintr-o serie de centre de vizitare pe care Fundația Conservation Carpathia le construiește în jurul Munților Făgăraș. Cel de-al doilea centru este dedicat zimbrului și va fi inaugurat în această toamnă la Leresti. Astfel, dezvoltăm infrastructura de vizitare a viitorului Parc Național Munții Făgăraș și, totodată, încurajăm vizitatorii să contribuie la protejarea naturii.

„Deschiderea Centrului de vizitare „Casa Castorului” reprezintă un pas important pentru protejarea și promovarea naturii din zonă, oferind localnicilor și vizitatorilor ocazia de a învăța despre castori și habitatul lor, în timp ce sprijinim dezvoltarea comunității. Într-o lume tot mai preocupată de protecția mediului, acest proiect nu doar că încurajează practici durabile, dar și promovează educația ecologică și implicarea comunității în conservarea biodiversității”,  au declarat Barbara și Christoph Promberger, directori executivi, Fundația Conservation Carpathia.

O construcție sustenabilă și autentică

Centrul de vizitare „Casa Castorului” este proiectat ținând cont de tradițiile și de arhitectura satelor de munte din România, devenind astfel un punct de referință pentru ecoturism și dezvoltare locală durabilă. În fața centrului, vizitatorii sunt întâmpinați de o construcție care reproduce „casa” castorului, oferindu-le o perspectivă unică asupra acestui habitat natural.

Centrul de vizitare Casa Castorului este o construcție realizată cu meșteri locali, folosind materiale prietenoase cu mediul și provenite din zonă. În realizarea construcției s-au folosit grinzi de molid, uși și ferestre din lemn tratat cu uleiuri ecologice, și un acoperiș din șiță tradițională, realizată în Rucăr, sprijinind astfel economia locală. Dotat cu panouri fotovoltaice pentru a utiliza energie verde, centrul a fost conceput astfel încât să aibă un impact minim asupra naturii.

Cu o suprafață de 167 de metri pătrați și un spațiu util de 59 de metri pătrați, centrul găzduiește o expoziție interactivă care dezvăluie secretele lumii castorilor, oferind vizitatorilor o perspectivă unică asupra acestui habitat natural.

Program de vizitare și adresă

  • Marți – Vineri: 10:00 – 17:00
  • Sâmbătă: 10:00 – 13:00 și 14:00 – 18:00
  • Duminică: 9:00 – 13:00 și 14:00 – 17:00
  • Luni: Închis

Biletul de intrare pentru adulți (+16) este de 10 lei, iar pentru copii de 5 lei.

Adresa: Comuna Rucăr, 117630, Șoseaua E574 nr.124.

Localizare pe hartă: https://maps.app.goo.gl/1gEgK2TY4PbSDkgdA

Zilele porților deschise pentru comunitate

În perioada 17 – 21 iulie invităm comunitatea la zilele porților deschise ale Centrului de Vizitare „Casa Castorului”. Locuitorii comunelor care au acces gratuit în perioada Zilelor Porților deschise: sunt:

Dâmbovicioara –  Dâmbovicioara, Podu Dâmboviţei și Ciocanu

Dragoslavele – Dragoslavele, Valea Hotarului

Lerești – Voinești, Lerești, Pojorâta

Rucăr – Sătic, Rucăr

Stoenești – Stoenești, Lunca Gârtii, Slobozia, Piatra Bădeni, Valea Bădenilor, Cotenești

Valea Mare Pravăț – Valea Mare, Bilcești, Colnic, Fântânea, Gura Pravăț, Nămăești, Pietroasa, Șelari

Accesul la Centrul de vizitare „Casa Castorului” este gratuit în permanență pentru toți locuitorii din comuna Rucăr, în baza buletinului de identitate.

Despre proiect

Această activitate este realizată în cadrul proiectului LIFE Carpathia, „Crearea unei zone de natură sălbatică în sudul munților Carpați, România”, LIFE18 NAT/RO/00108. Principalul scop al proiectului este reconstrucția habitatelor degradate și aplicarea unor măsuri de conservare care să permită refacerea proceselor naturale și care, deopotrivă, să creeze beneficii comunităților locale din zona Munților Făgăraș. Proiectul este implementat de Fundația Conservation Carpathia, în parteneriat cu Asociația Ocolul Silvic Carpathia, Asociația de Vânătoare Piatra Craiului Făgăraș Conservation, SC Carpathia Agro & Finance SRL, Conservation Capital Consulting Ltd., Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș – Basarab I și ProPark – Fundația pentru Arii Protejate, între anii 2019-2024, cu sprijin financiar din partea Comisiei Europene prin programul LIFE Nature (www.ec.europa.eu) și a Fundației Arcadia prin programul ELP (Endangered Landscapes Programme, www.endangeredlandscapes.org). Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene.

 

Despre Fundația Conservation Carpathia

Fundația Conservation Carpathia este cel mai mare proiect de conservare a naturii din Europa, care contribuie la refacerea ecosistemelor naturale din Munții Carpați, în beneficiul biodiversității și a comunităților locale. Din 2009, fundația românească a salvat de la exploatare peste 27.000 de hectare de păduri și pășuni alpine în sudestul Carpaților Meridionali, achiziționândule cu scop de conservare, a plantat peste 4 milioane de puieți pe 1.991 de hectare afectate de tăieri, a creat o zonă de 78.000 de hectare pe care nu se desfășoară vânătoare sportivă și de trofee.

Fundația contribuie la bunăstarea comunităților din vecinătatea pădurilor protejate prin proiecte sociale, de educație și de dezvoltare de afaceri verzi, iar viziunea pe termen lung este crearea Parcului Național Munții Făgăraș.

Activitatea Fundației Conservation Carpathia este recunoscută la nivel național și internațional, recent organizația primind trofeul BAMBI, cel mai important premiu media din Germania, pentru categoria „Planeta Noastră”. Din 1948, BAMBI premiază personalități și organizații care se remarcă prin activitate și au un impact deosebit.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.