La doar o zi de la tentativa de asasinat, Donald Trump a devenit oficial candidatul republican la preşedinţia SUA. Senatorul JD Vance va candida la funcția de vicepreședinte!

Donald Trump a devenit oficial candidatul republican la preşedinţia SUA după ce a primit voturile unui număr suficient de delegaţi la Convenţia Naţională Republicană, desfăşurată în Milwaukee.

Donald Trump a intrat în convenţia republicană în aplauzele publicului, fiind prima apariţie publică la un eveniment public major de la tentativa de asasinat de sâmbătă de la un miting politic. Un bandaj este vizibil pe urechea dreaptă. În sală s-a strigat „Luptă! Luptă! Luptă!” în timp ce republicanii ridicau pumnii în aer.

Trump îl va înfrunta pe preşedintele democrat Joe Biden în alegerile din 5 noiembrie. Acesta a anunţat că l-a ales pe senatorul american J.D. Vance pentru funcţia de vicepreşedinte.

Anunţul a fost făcut cu mult entuziasm chiar de republican, pe reţeaua sa de socializare – Truth Social. „În calitate de vicepreședinte, J.D. va continua să lupte pentru Constituția noastră, să fie alături de trupele noastre și va face tot posibilul pentru a mă ajuta să fac AMERICA DIN NOU MARE”, a precizat fostul președinte.

Convenţia de patru zile s-a deschis la Milwaukee, la două zile după ce Trump a supravieţuit unei tentative de asasinat în Pennsylvania şi la câteva ore după ce a obţinut o victorie juridică majoră când un judecător federal a respins una dintre urmăririle penale ale lui Trump.

Este prima dată când apare la un eveniment public major de la tentativa de asasinat de sâmbătă de la un miting politic. Mulţimea scandează USA, USA. Când Trump a urcat scările către secţiunea VIP, prima mână pe care a strâns-o când a ajuns în lojă a fost cea a lui Tucker Carlson – un semn al importanţei personajului media de dreapta în orbita lui Trump.

Bandajul de pe urechea lui Trump a fost imposibil de trecut cu vederea în timp ce acesta îşi ocupa locul alături de JD Vance.

„După o lungă deliberare și având în vedere talentele extraordinare ale multor alții, am decis că persoana cea mai potrivită pentru a-și asuma funcția de vicepreședinte al Statelor Unite este senatorul J.D. Vance al Marelui Stat Ohio”, a transmis Donald Trump.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.