Eurodeputatul Maria Grapini, mesaj cu ocazia Zilei Imnului Național: “Imnul național este un simbol al națiunii, cel care poate uni românii, oriunde s-ar afla!”

Europarlamentarul Maria Grapini a transmis românilor din interiorul și din afara granițelor țării, cu ocazia Zilei Imnului Național, un mesaj emoționant:

”În fiecare an, la 29 iulie, sărbătorim Ziua Imnului Naţional al României, simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului.

Imnul național este un simbol al națiunii, cel care poate uni românii, oriunde s-ar afla. Când îl aud intonându-se, simt bucuria apartenenței la România și mândria de a fi român!

Cred că avem datoria să nu uităm simbolurile țării noastre, imnul fiind unul dintre simbolurile pe care trebuie să le respectăm. Să fim mândri, atunci cand îl auzim intonat, să înțelegem semnificația fiecărui cuvânt!

 „Deșteaptă-te române!” înseamnă să ne implicăm, să acționăm, să luptăm pentru respectarea drepturilor omului, pentru o scară corectă a valorilor, pentru apărarea suveranității și independenței României, pentru o justiție funcțională, conform principiului ”nimeni nu este mai presus de lege”!

Simbol al unității revoluționarilor români de la 1848, ”Deşteaptă-te, române!” a fost cântecul care i-a însoţit pe români, pe parcursul celor mai dificile momente ale istoriei: Războiul de Independenţă din 1877  și cele două războaie mondiale, dar și Revoluția din Decembrie 1989.

Interzis după instaurarea dictaturii comuniste, „Deşteaptă-te, române !” a fost cântat pe 15 noiembrie 1987, în timpul revoltei anticomuniste de la Braşov. Ca semn al unității românilor împotriva dictaturii, Imnul „Deşteaptă-te, române!” a fost cântat din nou, pe 22 decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste.

Fără patriotism, fără dragoste de țară, fără implicarea fiecăruia dintre noi, nu putem apăra drepturile românilor în lumea globală!”.

Ziua Imnului Național al României – Deşteaptă-te române!, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, este sărbătorită an de an, la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

Ziua Imnului Naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998.

Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, ”Deşteaptă-te române!” a fost ales imn naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991, modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.