Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, îi desface contractul de muncă lui Afred Bulai!

Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, a semnat dispoziţia de desfacere a contractului individual de muncă al lui Alfred Bulai, cu efect imediat, după ce Comisia de Etică a adoptat o hotărâre în acest sens.

„Am primit, astăzi, hotărârea Comisiei de Etică a SNSPA privind reclamaţiile de hărţuire sexuală aduse profesorului Alfred Bulai. Am informat decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, conf. univ. dr. Cristian Pîrvulescu, preşedintele Senatului SNSPA, prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, şi Consiliul de Administraţie că, în calitate de rector SNSPA şi în conformitate cu Art. 172 din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, pun în aplicare această hotărâre, cu efect imediat. Prin urmare, am semnat dispoziţia de desfacere a contractului individual de muncă al lui Alfred Bulai, începând de azi, 6 august 2024. Am semnat cu gândul la victimele ştiute şi neştiute ale celui care, în loc să fie profesor, un mentor pentru tinerele generaţii, a ales să încalce principiile de bază ale oricărei comunităţi civilizate şi să supună mai multe persoane unui tratament nedemn şi abuziv”, a declarat Remus Pricopie, citat într-un comunicat remis presei.

El şi-a manifestat speranţa ca acţiunea „fermă” a SNSPA împotriva celor care nu respectă normele etice şi demnitatea fiecărui membru al comunităţii academice să fie un exemplu şi pentru alte universităţi sau instituţii publice din România.

„Din experienţa mea profesională de trei decenii, nu cunosc un alt caz de hărţuire sexuală care să fi fost soluţionat în 8 zile de la momentul sesizării, cu respectarea tuturor cerinţelor legale. Din păcate, România rămâne una dintre ţările din Uniunea Europeană în care misoginismul, agresivitatea verbală şi hărţuirea sexuală sunt în general tolerate, prin lipsa de reacţie instituţională şi prin inexistenţa unor instrumente reale de ordin civil sau penal de pedepsire a agresorilor şi protejare a victimelor. Această boală socială, care se manifestă prin misoginism, hărţuire sau chiar agresiune sexuală, nu poate fi eradicată fără mărturiile victimelor şi implicarea tuturor instanţelor competente”, a spus rectorul.

Potrivit acestuia, în timp ce se discută despre ‘cazul Bulai’, există, din păcate, şi alte cazuri de hărţuire sexuală în universităţi, instituţii de cultură, presă, partide politice, autorităţi locale, poliţie, sport care nu sunt semnalate sau care „sunt tolerate prin inacţiune”.

În opinia rectorului SNSPA, este nevoie de o revizuire a întregii legislaţii din domeniu – nu numai cea specifică universităţilor -, atât în materie de drept administrativ, dar şi de drept penal.

Remus Pricopie consideră că fără instrumente instituţionale şi legale puternice nu există tratament eficient pentru fenomenul hărţuirii sexuale.

De exemplu, arată rectorul, atât timp cât intervine prescrierea cu o viteză greu de imaginat, iar pedepsele, acolo unde se pot aplica, sunt simbolice, fenomenul hărţuirii sexuale va continua să afecteze anual mii de femei, majoritatea la vârste foarte tinere, fără măcar ca aceste cazuri să fie sesizate.

Acesta a precizat că a demarat procedurile pentru a realiza un audit intern, care va începe de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Departamentul de Sociologie, şi care va trebui să dea nu doar răspunsuri cu privire la ceea ce s-a întâmplat, ci şi să propună măsuri pentru viitor.

Remus Pricopie a subliniat că afirmaţia potrivit căreia „toţi ştiau” este mincinoasă şi calomnioasă şi nu există niciun element care să o susţină.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.