La Călan revine „Caravana filmului românesc”, în perioada 19 – 21 august

Conform tradiției, în perioada 16 – 18 august 2024, se desfășoară „Zilele Călanului”, a XVIII-a ediție, eveniment care are în program spectacole, lansări de carte, competiții sportive, jocuri pentru copii, comerț stradal, parc de distracții. Și anul acesta, „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale” va ajunge la Baza Sportivă Victoria din Călan, completând programul Zilelor Orașului. Timp de trei seri, în perioada 19 – 21 august, de la ora 21.15, spectatorii sunt invitați să vizioneze filme pentru toate gusturile.

 Programul începe luni, 19 august, de la ora 21.15, cu o călătorie în minunata lume a filmului muzical pentru copii, cu „Maria Mirabela”, filmul lui Ion Popescu Gopo în care jocul actorilor se împletește cu personajele animate. Acestea prind viaţă prin vocile unor mari actori români: Gilda Manolescu (Maria), Medeea Marinescu (Mirabela), Ion Popescu Gopo (Moş Timp), Anda Călugăreanu (Oachi), Mihai Constantinescu (Scaparici), Alexandrina Halic (Omide), Dem Rădulescu (Regele Omizilor).

 În cea de a doua seară, copiii și tinerii se vor bucura de povestea „Campioanei”. Adică a adolescentei Corina şi a prietenei ei, care fac totul, pentru a intra la celebra şcoală de la Deva, ce a adus faimă internaţională, gimnasticii româneşti. În 1990, la 14 ani de la nota de 10 absolut, obţinută de Nadia Comăneci la Jocurile Mondiale de la Montréal, maestra filmelor pentru copii, Elisabeta Bostan, a filmat această poveste a voinţei de a izbândi în sport. Şi în viaţă. În rolurile principale sunt: Izabela Moldovan, Mircea Diaconu, Carmen Galin, George Mihăiță.

Periplul „Caravanei filmului românesc” la Călan se încheie miercuri, 21 august, cu celebra comedie „Cucoana Chirița”, regizată de Mircea Drăgan, pe scenariul realizat de Draga Olteanu Matei, după scrierile lui Vasile Alexandri. Alături de vulcanica Draga Olteanu Matei, în rolul Chiriței, publicul se va reîntâlni cu Dem Rădulescu, Ileana Stana Ionescu, Cezara Dafinescu, Jean Constantin.

Programul „Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei națioanle” la Călan,

Baza Sportivă Victoria, 19 – 21 august 2024, este următorul:

Luni, 19 august, ora 21.15: MARIA MIRABELA

Regia: Ion Popescu – Gopo

Cu: Gilda Manolescu, Medeea Marinescu şi (voci): Anda Călugăreanu, Mihai Constantinescu, Dem Rădulescu, Alexandrina Halic

muzical / 1981 / 69 min.

Marți, 20 august, ora 21.15: CAMPIOANA

Scenariul și regia: Elisabeta Bostan;

Cu: Izabela Moldovan, Mircea Diaconu, Carmen Galin, George Mihăiță

familie / 1990 / 92 min.

Miercuri, 21 august, ora 21.15: CUCOANA CHIRIŢA

Regia: Mircea Drăgan; Scenariul: Draga Olteanu Matei

Cu: Draga Olteanu Matei, Dem Radulescu, Iurie Darie, Cezara Dafinescu, Rodica Popescu Bitănescu, Jean Constantin

comedie / 1986 / 86 min.

Accesul publicului este gratuit la toate proiecțiile, în limita locurilor disponibile.

Scopul „Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale”, proiect aflat la a XII-a ediție, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile. „Caravana filmului românesc” aduce filmul românesc în atenția spectatorilor, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi ale prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului tânăr și le aduce spectatorilor cinefili bucuria revederii marilor creații cinematografice românești.

Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.

În cei unsprezece ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns în peste 45 de oraşe, având un număr aproximav de 200.000 de spectatori şi consemnând peste 3.000 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele au fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi  imagine.

Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual, ANF – Arhiva Naţională de Filme;

 La Călan, proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei Orașului Călan.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.