Noutățile editoriale ale toamnei la Nemira

Chiar dacă încă ne bucurăm de soare și vară, sezonul zilelor reci și lecturilor lungi se apropie, iar noi ne pregătim cu cele mai potrivite titluri, perfecte pentru ultimele luni ale anului: cărți cu personaje de neuitat, lumi magice în care ne putem pierde ore întregi, thrillere de parcurs cu sufletul la gură, memorii ale unor artiști speciali,  cărți-ghid pentru a deveni cea mai bună versiune a noastră, povești și romane de dragoste ideale în așteptarea zilelor de sărbătoare și multe altele.

Fanii Matt Haig nu vor fi dezamăgiți în această toamnă. Aceștia se vor bucura, din 29 august, de „O viață imposibilă, un nou roman semnat de autorul de bestsellere, o lectură pe care cititorii din România o pot descoperi concomitent cu cei din Marea Britanie. Unul dintre cele mai importante proiecte editoriale ale anului, „O viață imposibilă aduce o poveste despre speranță, un nou început și puterea de a-ți schimba viața.

Nici fanii Stephen King nu au fost uitați. După surpriza „Îți place mai întunecat”,  autorul fenomen pe care îl sărbătorim mereu în septembrie, vine în Armada cu un titlu special, de recitit sau descoperit.

Până la finalul anului cititorii se vor putea delecta cu titluri speciale semnate și de alți autori extrem de iubiți și apreciați precum Brianna Wiest, Muriel Barbery, Al Pacino, David Lynch, V.E. Schwab, Josie Silver sau Abby Jimenez.

ARMADA

Toamna este prin excelență anotimpul Armada și nu întâmplător – în septembrie se împlinesc 6 ani de când imprintul aduce în bibliotecile cititorilor titurile și autorii cei mai importanți ai genului.

În septembrie, pasionații de lecturi SF se întorc în lumea orbitoare din „Culorile Magiei”. Autoare a peste 20 de bestselleruri New York Times, V.E. Schwab revine cu „Firele fragile ale puterii” o nouă aventură în care vechii prieteni și inamici deopotrivă se confruntă cu o nouă amenințare periculoasă.

Septembrie aduce și continuarea „Trilogiei Husită” prin volumele „Lumina eternă și „Luptătorii lui Dumnezeu”, semnate de autorul fenomenului The Witcher, Andrzej Sapkowski.

În octombrie cititorii pot descoperi echivalentul rusesc al lui „Harry Potter”, romanul fraților Strugațki, „Lunea începe sâmbăta”, o capodoperă comică SF. Și Rupert Homles asigură doza de amuzament și de mister a toamnei cu romanul „Cum să-ți ucizi angajatorul”, un amestec de tragi-comedie și schimbări de situație neașteptate.

Cea de-a zecea lună a anului marchează un nou eveniment editorial important pentru Armada și fanii maestrului King –  o epopee de neuitat și plină de aventuri, una dintre cele mai influente lucrări semnate de acesta, „Talismanul”.

După succesul „Trilogiei Interdependența”, care a devenit rapid bestseller New York Times, John Scalzi revine în noiembrie cu un roman de sine stătător, „The Kaiju Preservation Society”, o lectură SF despre tehnologie, viitor și dinozauri. Tot în noiembrie, Armada le propune cititorilor romanul „Nettle and Bone, un basm feminist, amuzant și macabru pe care T. Kingfisher îl pune în scenă cu mult curaj.

YORICK

În septembrie, iubitorii artelor spectacolului și nu numai, vor face cunoștință îndeaproape cu opera lui Thomas Ostermeier prin volumele „Teatru și frica și „Teatrul lui Thomas Ostermeier”, o invitație la reflecție asupra legăturii dintre teatru și realitate.

Octombrie aduce un eveniment editorial de excepție, lansarea autobiografiei lui Al Pacino. „Sonny Boy” este o carte despre memoriile unui om care nu mai are nimic de care să se teamă și nimic de ascuns.

Rămânem în lumea marilor actori și regizori și în noiembrie cu „Spațiul viselor – o privire fără precedent asupra vieții personale și creative a autorului vizionar David Lynch, o poveste spusă prin propriile sale cuvinte și ale celor mai apropiați colegi, prieteni și familie.

ORION

O modalitate excelentă de a începe toamna este printr-o călătorie de autocunoaștere alături de Brianna Wiest, autoarea unor titluri ce au devenit imediat bestsellere în România, precum „Tu ești muntele” sau „Anul care îți va schimba viața”.

Cunoscută pentru scrierile sale care cuceresc rapid topurile de vânzări, Wiest semnează în această toamnă „Adevărul tuturor lucrurilor”, o carte care promite să devină un nou succes. Cititorii vor descoperi în paginile acestei cărți povești personale profunde și unele dintre cele mai apreciate eseuri ale sale, deja populare în mediul online.

Emma Southon ne propune, de asemenea, o incursiune fascinantă în istorie cu „Povestea Romei spusă prin femei”, o lectură captivantă ce reinterpretează trecutul prin perspectiva a trei femei. Această abordare alternativă oferă o înțelegere mai nuanțată a istoriei Romei și a rolului crucial pe care l-au jucat femeile.

Într-o notă similară, academicianul Georges Minois, cunoscut publicului pentru bestsellerul său „Istoria Evului Mediu”, revine cu o nouă lucrare provocatoare. „Istoria viitorului” promite să exploreze evenimentele ce urmează să modeleze lumea, oferind o perspectivă unică asupra viitorului. Cartea va fi disponibilă în imprintul Orion din luna noiembrie.

 NEMIRA FICTION

Toamna aduce deznodământul a două serii speciale pentru cititorii de ficțiune. „Viața e prea scurtă ne spune Abby Jimenez în ultimul roman al seriei „Friend Zone”, în timp ce ultimul capitol din „Trilogia Jaipu” de Alka Joshi îi duce pe cititori în Parisul anilor 1970.

Autoarea bestesllerului „Eleganța ariciului”, Muriel Barbery semnează în „O roză singură o poveste despre călătoria unei femei spre o dragoste pe care nu a crezut-o niciodată posibilă, iar dublul câștigător al premiului Goncourt, Mathias Enard, va încânta cititorii cu „Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți și „Banchetul anual al confreriei groparilor”.

Autoarea bestsellerului New York Times, „O zi de decembrie”, Josie Silver aduce un nou roman emoționant care are amestecul perfect de ingrediente: New York, mâncare, familie și dragoste, așadar – „O iarnă la New York”.

Pentru fanii Biblioteca de la miezul nopții, Michiko Aoyama propune în noiembrie un roman japonez fermecător, bestseller internațional, despre modul în care recomandarea perfectă de carte poate schimba viața cititorilor, așadar „Ceea ce cauți se află în bibliotecă”.

Tot în noiembrie va fi publicat „Societatea ultrasecretă a vrăjitoarelor neobișnuite”, un roman de Sangu Mandanna pentru toți iubitorii de ficțiune, magie și umor negru, în care dragostea se joacă de-a v-ați ascunselea.

La final de an, debutul lui Backy Hunter aduce un roman contemplativ. „O clipă” este o poveste emoționantă despre pierdere, suferință și acceptare.

N’AUTOR

După cărțile speciale publicate recent în imprintul n’autor – „Punk requiem, de Goran Mrakić, „Ultima carte”, de Marian Coman, și „Turbo”, de Andrei Crăciun -, toamna va veni cu un braț de noutăți cărora cititorilor nu le vor putea rezista: debuturi memorabile în ficțiune și în non-ficțiune, dar și volume de neratat ale unora dintre cei mai apreciați scriitorii.

Tot în această toamnă, cititorii se vor bucura de un maraton de lecturi din colecția de autor Rodica Ojog Brașoveanu, regina thriller-ului polițist românesc. „Telefonul din bikini, „ Logofătul de taină” și „Agentul secret al lui Altîn-Bey” sunt doar primele trei titluri de notat pe lista de lecturi. Acestea vor fi urmate de „Letopisețul de argint, „Vulturul dincolo de cornul lunii” și „Ochii jupâniței”, trei thrillere istorice despre o lume uitată, plină de intrigi.

În septembrie, o lună a noilor începuturi, Magor Csibi și Radu Predescu le oferă cititorilor un ghid esențial pentru momentele cheie din viață prin cartea „Bătăliile care contează”. Cu empatie și prin reflecțiile lor profunde, autorii demonstrează că bătăliile importante nu sunt cele purtate cu cei din jur, ci mai degrabă cu sine și că experiențele pe care oamenii le trăiesc sunt pe cât de diferite, pe atât de asemănătoare în universalitatea lor.

NEZUMI

Pe lângă seriile deja începute („Mireasa străvechiului mag”, „Regatele Ruinei”, „Justițiarii din Tokio”, „Atacul titanilor”, „Atelierul vrăjitoarelor”, „Minciuna ta din aprilie”), Nezumi, primul imprint de manga în limba română în traducere directă din japoneză, aduce o nouă serie – „The Girl from the Other Side”, o fantezie eterică a echipei din spatele serialului de succes cu același nume.

NEMI

La Nemi, fiecare lectură este o invitație la visare și la descoperire. Toamna aceasta, cei mici vor explora lumea alături de Tina Balerina, în două volume speciale ale seriei.  În septembrie, Tina Balerina îi invită pe cei mici în tabăra de balet, în timp ce, în noiembrie, îndrăgitul personaj își întâmpină cititorii cu un volum dedicat vacanței de iarnă. De la balet la patine nu sunt diferențe mari, așa că Tina încearcă noi experiențe, însă descoperă surprize care îi vor schimba starea de spirit.

Tot în noiembrie, copiii pot descoperi o poveste magică de sărbători: „Mica Sanie Roșie”. Această sanie specială are un vis măreț—să devină sania lui Moș Crăciun și să răspândească bucurie în întreaga lume.

 Despre Nemira

Nemira este una dintre primele edituri independente din România. A fost fondată în 1991 la București de Valentin Nicolau și este condusă de aproape 10 ani de fiica acestuia, Ana-Maria Lotts Nicolau. Editură independentă curajoasă, Nemira are ca prioritate să aducă cititorilor povești puternice și idei provocatoare. Nemira traduce unii dintre cei mai populari și îndrăzneți scriitori din toată lumea, dar totodată încurajează generațiile noi și emergente de scriitori români prin n’autor, singurul imprint din România dedicat în totalitate scriitorilor autohtoni contemporani. În legătură permanentă cu cititorii, firul roșu al tuturor cărților publicate este #plăcerealecturii.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.