Eurodeputatul Maria Grapini vrea ca bugetul UE să fie gândit într-un alt mod: “Avem, încă, mulți oameni în sărăcie. Trebuie să ne raportăm, în special, la coeziune socială și la solidaritate!”
Aflată la al treilea mandat de europarlamentar, Maria Grapini a reiterat necesitatea ca, în noul mandat, bugetul UE să fie gândit într-un alt mod. Potrivit eurodeputatului Grapini, este foarte important să se pună bazele unei alte filozofii a distribuției bugetului astfel încât să se reducă această diferență între țările din Est și cele din Vest, în privința calității vieții fiecărui cetățean, a tinerilor și a pensionarilor.
Concret, Maria Grapini a solicitat, la finalul acestui mandat, în plenul PE, Comisiei Europene mai multă flexibilitate în guvernanța bugetului UE, precizând, în context, că statele membre sunt în stadii de dezvoltare economică diferite!
“Este bine și este necesar să analizăm guvernanța economică și să consolidăm bugetul Uniunii Europene. Sunt câteva lucruri bine făcute care duc spre posibilitatea ca statele membre să poată să apese pe accelerația investițiilor. De exemplu, vorbim de neluarea în calcul, la deficit, a cofinanțării pe investiții strategice. Nu este un model ideal, dar este un pas important făcut și trebuie să ne gândim întotdeauna când modificăm această guvernanță că statele membre nu sunt dezvoltate egal din punct de vedere economic!”, a punctat eurodeputatul Grapini.
Potrivit Mariei Grapini, cuantumul datoriilor externe sunt diferite în statele membre. Mai mult, susține europarlamentarul, trebuie să ne gândim și la Tratatul UE, pentru că există multă subsidiaritate în politicile fiscale și în tot ce au dreptul să stabilească statele, în context național, în funcție de situația economică a fiecăruia dintre acestea.
“Pașii, în această direcție, sunt buni, ca și faptul că se ține cont și de pilonul social. Să nu uităm că avem, încă, mulți oameni în sărăcie, mulți copii în sărăcie, și trebuie să ne gândim, în special, la coeziune socială. De aceea cred că este doar un prim pas și trebuie continuat cu guvernanța economică, cu flexibilizarea bugetului UE!”, a mai spus Maria Grapini.
„Banii din bugetul european sunt banii cetățenilor!”
Europarlamentarul Grapini a cerut, tot în acest an, în plenul PE de la Strasbourg, ca bugetul Uniunii Europene să țină cont de nevoile IMM-urilor, dar și de nevoia de coeziune socială.
Potrivit eurodeputatului Grapini, banii din bugetul UE sunt banii cetățenilor!
“Noi discutăm liniile generale ale bugetului UE pe anul 2025, însă cei care vor definitiva acest buget vor fi viitoarea Comisie Europeană și viitorul Parlament European. Nedumerirea mea este generată de faptul că deși tot timpul spunem că trebuie să avem coeziune socială în piața internă, că trebuie să sprijinim IMM-urile, dar și cercetarea și inovarea, rezultatele lipsesc cu desăvârșire. Să nu uităm că IMM-urile sunt cele mai solicitate, costurile de operare ale acestora sunt cele mai mari. Mai mult, IMM-urile nu pot beneficia de inovare și cercetare, ci doar companiile mari!”, a precizat, în intervenția sa, Maria Grapini.
Totodată, eurodeputatul român a avertizat că, în tot acest timp, bancherii se îmbogățesc, iar polarizarea în societate este mare.
Cerința sa, susține Maria Grapini, este ca, în viitor, bugetul UE să fie gestionat pe principiile care duc la coeziune socială, la solidaritate, la creșterea numărului de IMM-uri, IMM-uri care reprezintă coloana vetebrală în UE.
“Să fie clar: banii din bugetul european sunt banii cetățenilor și așa trebuie să gândim dacă vrem să avem liniște și coeziune în Uniunea Europeană!”, a conchis europarlamentarul Grapini.