Festivalul Jazz in the Park, program fabulos la a V-a ediție

Organizatorii Festivalului Jazz in the Park anunţă o ediţie specială în acest an, găzduită de Parcul Etnografic din Cluj-Napoca în perioada 30 august – 1 septembrie.

„Deja este a cincea oară când facem ceva marca Jazz in the Park în Parcul Etnografic şi de fiecare dată simţim o energie specială în acest loc. Avem în faţa noastră o ediţie specială pentru noi. Am făcut nişte schimbări majore în structura parcului, avem un line-up emoţionant, încât abia aşteptăm să ne ajungă artiştii să-i cunoaştem. Avem mulţi parteneri şi prieteni care vin la eveniment şi efectiv ne simţim ca nişte gazde care pregătesc adunarea anuală. E o combinaţie de stări, o combinaţie între responsabilitatea de a face bine ce facem şi o lejeritate că facem bine, că facem din suflet ce facem. Nu în ultimul rând, 2025 anunţă nişte schimbări în calendar, aşa că o să vrem să ne bucurăm de structura pe care o avem acum, fiindcă e ultima dată. Vă aşteptăm pe toţi în număr cât mai mare!”, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, fondatorul festivalului, Alin Vaida.

Potrivit organizatorilor, la Jazz in the Park Festival publicul va avea ocazia să îi asculte şi pe Manu Katche, bateristul francez de renume internaţional care a cântat cu Peter Gabriel şi Sting, Orchestra Baobab din Senegal, cea mai cunoscută trupă africană din lume, Tigran Hamasyan Trio, cu o combinaţie unică de jazz, muzică armeană şi influenţe contemporane sau pe Isfar Sarabski Quartet din Azerbaijan, care redefineşte jazzul cu un stil modern, combinat cu influenţe azere arhaice, alături de Jazzanova Live, Kinga Glyk, Norzeatic şi Qinta Spartă, Jazzbois, Oreglo, Trigon, KRiSPER, Amphitrio, NAUSYQA şi Wasted Generation.

În plus, serile festivalului vor fi animate de seturi susţinute de DJ Hefe, Andi Moisescu, Moss Farai, Bully, Bianca Oance şi Melomenuţii.

De asemenea, Avishai Cohen Trio, condus de renumitul contrabasist israelian Avishai Cohen, nominalizat la două premii Grammy, va oferi o demonstraţie de jazz inovator, combinând influenţe tradiţionale cu elemente contemporane.

Jazz in the Park este un festival manifest care combină muzica bună cu promovarea de valori pozitive în comunitate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.