UE a trimis un ultimatum Serbiei. Întâlnirea dintre Putin și vicepremierul Serbiei, Aleksandar Vulin, a iritat Bruxelles-ul!

Uniunea Europeană a trimis un ultimatum Serbiei, după ultima întâlnire între vicepremierul țării, fost șef al spionilor sârbi, și Vladimir Putin. Și președintele țării, Aleksandar Vucic, menține legături strânse cu liderul de la Kremlin.

Un oficial al UE a avertizat Serbia că integrarea europeană, pe care și-o dorește guvernul de la Belgrad, este incompatibilă cu întărirea parteneriatului Serbia – Rusia.

Menţinerea de legături puternice cu Rusia este „incompatibilă” cu procesul de aderare la Uniunea Europeană, a reamintit joi un purtător de cuvânt al UE, a doua zi după vizita la Vladivostok a vicepremierului sârb Aleksandar Vulin, fost șef al serviciilor se spionaj sârbe, care s-a întâlnit cu președintele Vladimir Putin, relatează AFP citată de Agerpres.

„Menţinerea, chiar întărirea legăturilor cu Rusia, la momentul agresiunii sale ilegale împotriva poporului ucrainean, este incompatibilă cu valorile europene şi procesul de aderare la UE”, a declarat joi Peter Stano, purtător de cuvânt al serviciului diplomatic al UE.

„Ne aşteptăm deci ca Serbia să înceteze să-şi intensifice legăturile şi contactele cu Rusia, şi ne aşteptăm ca toţi membrii guvernului sârb să respecte angajamentele luate voluntar de Serbia însăşi, în ceea ce priveşte procesul de aderare”, a mai spus el.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.