Totul despre noua amnistie fiscală

Autoritățile române au adoptat o nouă amnistie fiscală prin Ordonanța de Urgență nr. 107/2024, care oferă facilități contribuabililor, atât persoane fizice, cât și juridice, pentru a-și reduce sau chiar elimina unele datorii către bugetul de stat. Această măsură vine pe fondul necesității de a crește veniturile la bugetul statului, în contextul în care deficitul bugetar pentru anul 2024 este preconizat să depășească ținta de 5% din PIB, estimările actuale indicând un deficit de 6,9%.

Astfel, din totalul creanțelor bugetare de 175 de miliarde de lei, aproximativ 71,8 miliarde de lei ar putea face obiectul acestor facilități fiscale, se arată într-o analiză.

Situațiile în care se pot anula accesoriile

Facilitățile fiscale se aplică, în principal, obligațiilor bugetare principale restante la 31 august 2024, cu condiția achitării integrale până la 25 noiembrie 2024. Alte scenarii în care accesoriile pot fi anulate includ:

 

  • Obligații bugetare stabilite prin decizii de impunere comunicate până la 31 august 2024, dacă principalul este achitat conform termenului legal.
  • Obligațiile achitate integral înainte de 31 august 2024, dacă accesoriile nu au fost încă stinse.
  • Dobânzi și penalități aferente declarațiilor rectificative depuse între 1 septembrie și 25 noiembrie 2024, dacă datoriile principale sunt achitate înainte de depunerea cererii de anulare.

Pe lângă anularea accesoriilor, OUG 107/2024 introduce și o serie de beneficii suplimentare. Persoanele fizice cu datorii principale mai mici de 5.000 de lei pot beneficia de anularea a 50% din aceste sume, cu condiția ca diferența să fie achitată până la 25 noiembrie 2024. Pentru datoriile mai mari de 5.000 de lei, se anulează 25% din restanțe dacă 75% din sumă este achitată până la aceeași dată.

Pentru persoanele juridice, facilitățile includ o bonificație de 3% din impozitul pe profit sau impozitul pe veniturile microîntreprinderilor pentru anul 2024, cu condiția ca aceștia să își fi îndeplinit obligațiile fiscale la termen.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.