Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pune „punctul pe i”: Facturile la energie nu se vor dubla din aprilie 2025. Sprijinul pentru consumatorii vulnerabili va continua!

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, asigură că nu se vor dubla facturile la energie din aprilie 2025 și promite continuarea sprijinului pentru consumatorii vulnerabili.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a asigurat marți, într-un interviu exclusiv pentru Digi24, că nu se vor dubla facturile la energie începând din aprilie 2025.

Burduja a subliniat că persoanele vulnerabile, inclusiv cei cu venituri mici, familiile cu mulți copii sau cei care utilizează aparate medicale ce cresc consumul de energie, vor beneficia în continuare de o schemă de compensare și plafonare a costurilor cu energia. El a menționat că detaliile privind criteriile de sprijin vor fi definite până în luna ianuarie.

Ministrul a explicat că, în prezent, schema de compensare și plafonare este în vigoare până la sfârșitul lunii martie 2025.

„Avem o schemă de compensare plafonare în vigoare până la finalul lunii martie anul viitor. Noi am spus că și dincolo de acest orizont de timp va trebui să sprijinim consumatorii români care au nevoie cu adevărat de sprijin din partea statului. În acest moment, schema de compensare plafonare subvenționează pe baza nivelului de consum. Adică dacă am un consum mic pe lună, sub 100 KW/h plătesc acel 0,68 lei KW/oră, dacă am un consum mai mare, peste 300 KW/h plătesc 1,3 lei. Deci aproape dublu” a spus ministrul.

„Cred că principial, și pe baza reglementărilor europene, ar trebui să ne îndreptăm spre un model în care îi sprijinim pe cei care au într-adevăr nevoie, adică nu se descurcă să își plătească aceste facturi la finalul lunii. Asta înseamnă românii care cu venituri mici, care au mulți copii, românii care au acasă un aparat medical și au poate un consum mai mare la energie electrică pentru a-și proteja sănătatea, ș.a.m.d” a adăugat Burduja.

Întrebat despre cum va funcționa noua schemă pentru persoanele vulnerabile, Burduja a răspuns că aceasta va fi stabilită în funcție de venituri și alte criterii care vor fi clarificate până în ianuarie. „Cazurile sociale, în funcție de venituri, de criteriile pe care vi le-am spus și care urmează să fie definite până în luna ianuarie”.

Referitor la posibilitatea revenirii la piața complet liberă din aprilie anul viitor, Burduja a declarat că nu poate prezice cu exactitate, dar a subliniat că protecția consumatorilor vulnerabili va continua. „N-am un glob de cristal să vă spun lucrul acesta. Cu mențiunea că acești consumatori vulnerabili vor fi în continuare protejați.”

Ministrul a adăugat că se pot crea excepții pentru consumatorii cu adevărat vulnerabili și că se va reglementa un anumit preț sau subvenție.

„Noi putem crea excepții pentru consumatorii cu adevărat vulnerabili și să reglementăm un anumit preț sau o anumită subvenție din partea statului român, pentru că într-adevăr la ora la care vorbim pe un consum de sub 100 KW/oră avem undeva la 4-5 milioane de gospodării care plătesc cam 42-45 lei factura la curent pe lună. E o sumă destul de rezonabilă. Problema este că e plătită la același nivel de subvenție și de o familie cu un apartament care stă gol în cartierul Primăverii și de o familie cu trei copii care face economie la energie electrică în Ferentari. Ceea ce principial nu este tocmai în regulă” a conchis Burduja.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.