Maria Grapini a solicitat, în plenul PE, sprijin pentru fermieri, dar și modificarea Politicii Agricole Comune. Comisarul pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, sub tirul întrebărilor eurodeputatului!
În calitatea sa de vicepreședinte al comisiei pentru Piață Internă și Protecția Consumatorilor, dar și de membru al comisiei pentru Agricultură (AGRI,) europarlamentarul Maria Grapini a solicitat, ferm, în plenul PE de la Strasbourg, sprijin pentru fermieri, dar și modificarea Politicii Agricole Comune, pentru a elimina inechitățile în acordarea subvențiilor pentru fermierii din țările din Est, printre care și România, față de cei din Vest.
“În primul rând, dați-mi voie să transmit condoleanțe familiilor din România și din alte țări din Est care și-au pierdut persoane dragi și compasiune pentru cei care stau acum în apă, în ploaie și fără case, în urma inundațiilor. Domnule comisar ați spus, printre altele, că trebuie să facem o evaluare a impactului inundațiilor asupra fermierilor și să luăm măsuri pentru reducerea efectelor acestora. Vă întreb, după cinci ani, credeți că s-a făcut tot ce trebuie pentru a pune în practică măsuri concrete de adaptare la schimbările climatice? a punctat eurodeputatul Grapini, în prezența comisarului european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski.
În contextul în care a menționat că a cerut, de mai multe ori, modificarea Politicii Agricole Comune, cu scopul de a fi una echitabilă, care să nu mai ofere subvenții diferite, mai mici, fermierilor din Est față de cei din Vest, Maria Grapini a întrebat tranșant: Credeți, domnule comisar, că, astăzi, nu avem, de fapt, o Politică Agricolă Comună?
“Și vă întreb, concret, domnule comisar, probabil că ați auzit că în România sunt omorâte animalele, oile, din cauza bolilor, iar răspunsul pe care l-am primit în Comisia pentru agricultură (AGRI) a fost că nu avem vaccin și nici alte soluții. Ce să le spunem fermierilor, în condițiile în care eu, mâine, mă întâlnesc cu fermierii din România? Ce să le transmit? Lăsați ceva, concret, pentru viitorul comisar pentru agricultură?”, a conchis Maria Grapini.