Totul despre Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024!

Românii care vor să economisească la factura de energie, dar şi să contribuie la depoluarea planetei, își pot instala panouri fotovoltaice cu bani de la stat prin Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024.

Obiectul programului constă în finanţarea achiziționării şi instalării sistemelor de panouri fotovoltaice care folosesc sursele de energie regenerabilă, nepoluante, în vederea producerii energiei electrice şi utilizării acesteia de către consumatorii racordați la rețeaua naţională de distribuție a energiei electrice, precum și achiziționării instalațiilor de stocare a energiei electrice produsă din surse regenerabile.

Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienței energetice, îmbunătățirea calității aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice cu o putere minimă de 3 kW, pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu, stocării şi livrării surplusului în sistemul energetic naţional.

Obiectivul programului constă în creşterea capacităților de producere a energiei electrice din surse regenerabile și a cantității de energie electrică produsă din surse regenerabile.

Președintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Laurenţiu-Adrian Neculaescu, estimează un număr de 67.000 de noi beneficiari ai programului, pentru sesiunea din acest an.

„Vreau să mai precizez doar faptul că anul acesta estimăm undeva în jur de 67.000 de noi beneficiari ai programului Casa Verde Fotovoltaice, ceea ce înseamnă că vom ajunge la un număr total de aproximativ 200.000 de de familii care au beneficiat în decursul a câtorva ani de acest program”, a spus şeful AFM, potrvit Agerpres.

Calendarul înscrierilor pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024

27 septembrie: Regiunea Nord-Vest;
30 septembrie: Regiunea Centru;
1 octombrie: Regiunea Nord-Est;
2 octombrie: Regiunea Sud-Est;
3 octombrie: Regiunea Sud;
4 octombrie: Regiunea București-Ilfov;
7 octombrie: Regiunea Sud-Vest Oltenia;
8 octombrie: Regiunea Vest;
9 octombrie: Unități de cult.

Cine este eligibil pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024

Poate beneficia de finanțare solicitantul care îndeplinește următoarele condiții:

– este persoană fizică cu domiciliul sau rezidența permanentă în România;

– nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi la bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare;

– are domiciliul la adresa unde se va implementa proiectul;

– este proprietar al imobilului-construcţie pe care se amplasează sistemul de panouri fotovoltaice, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deserveşte construcţia se amplasează pe teren, este proprietar/deţine un drept de folosinţă şi asupra imobilului-teren, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; nu este eligibil solicitantul al cărui drept de proprietate asupra imobilului construcţie şi/sau teren este înscris provizoriu în cartea funciară;

imobilul pe care se implementează proiectul:

– nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice, cu excepţia cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară, potrivit extrasului de carte funciară;

– destinaţia construcţiei este doar pentru locuinţă sau anexe care o deservesc, potrivit extrasului de carte funciară;

– nu face obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun sau al unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică, potrivit extrasului de carte funciară;

– nu este înregistrat ca sediu sau punct de lucru al unei entități care desfăşoară activităţi economice; poate fi eligibil solicitantul care prezintă dovada contorizării separate sau adresă de la instituțiile abilitate conform căreia la respectiva adresă nu se desfășoară activități economice;

– nu este eligibil, dar fără a se limita la acest exemplu, imobilul cu proprietăţi comune şi proprietăţi individuale, sub formă de bloc/condominiu, cu mai mult de două apartamente;

– nu este eligibil solicitantul sau coproprietarii/devălmaşii care a/au mai beneficiat sau urmează a beneficia de finanțare, în baza unei cereri/solicitări aprobate anterior de AFM, pentru achiziția de sisteme de panouri fotovoltaice, în cadrul programelor derulate de AFM, pentru un imobil înscris în aceeași carte funciară, ca cel pentru care solicită finanțare.

Actele necesare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024

Pentru persoanele fizice, actele necesare pentru depunerea dosarului sunt:

– actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicaţie;

– certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;

– certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;

– extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie, din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcţie deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanţarea; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deserveşte construcţia se amplasează pe teren, se va prezenta, în plus faţă de extrasul de carte funciară aferent construcţiei, extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie, din care să rezulte că solicitantul este proprietar/deţine un drept de folosinţă asupra imobilului teren; nu vor fi admise extrasele de carte funciară cu mențiunea „neutilizabile în circuitul civil”. Extrasele de carte funciară pot fi obţinute de solicitant şi în format electronic;

– copia cărţii funciare colective, din care să rezulte maximum două unităţi individuale trecute pe aceeaşi carte funciară care adunate să fie egale cu 1 (un) întreg, în cazul imobilelor-construcţii, dintre care unele părţi sunt comune, iar restul sunt proprietăţi individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă şi câte o carte funciară individuală.

Cum te înscrii pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024

Înscrierea în Programul Casa Verde Fotovoltaice se face prin autentificare în aplicația online inscrierionlineafm.ro. Pentru a crea contul, beneficiarul trebuie să completeze adresa de mail, să selecteze apoi transmiterea codului de verficiarea, apoi să completeze și să valideze codul de verificare primit pe adresa de mail. Crearea contului se finalizează prin completarea numelui complet și selectarea parolei.

Ghidul de finanțare pentru acest an precizează că documentele emise în format electronic vor fi încărcate de solicitanți în aplicația informatică în același format în care au fost eliberate de autoritățile/instituțiile emitente. Nu se vor admite documentele reprezentând scan/imagine după documentul emis în format electronic.

În termen de 90 de zile de la publicarea listei cu instalatorii aprobați, solicitanții vor alege instalatorul validat, instalatorul va verifica documentele încărcate de solicitant. Dacă este nevoie de clarificări în privința documentelor, instalatorul poate face o singură dată solicitare, prin intermediul aplicației, iar solicitantul trebuie să răspundă în maximum 10 zile de la cerere.

După caz, instalatorul va aproba solicitantul, îl va respinge sau va refuza instalarea panourilor fotovoltaice.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.