Europarlamentarul Maria Grapini, mesaj tranșant, în plenul PE de la Strasbourg: Nu putem vorbi de competitivitate, fără sisteme de educație și sănătate puternice!
Europarlamentarul Maria Grapini a avertizat, în plenul PE de la Strasbourg, că fără un sistem de educație puternic și fără un sistem de sănătate solid, nu putem vorbi de competitivitate!
“Am ascultat cu atenție Raportul Draghi. S-a spus că unul dintre punctele tari din acest Raport este cel legat de faptul că avem sisteme de educație și de sănătate puternice, în Europa. Întrebarea mea este: Sunteți de acord că avem sisteme de educație și de sănătate puternice în UE? Din punctul meu de vedere, tocmai aici este punctul slab și, ca atare, nu putem vorbi de competitivitate, fără sisteme de educație și sănătate performante!”, a punctat eurodeputatul Grapini.
Ca și în precedentele mandate, dreptul la educație și la sănătate va reprezenta o prioritate absolută pentru eurodeputatul Grapini și în al treilea mandat în Parlamentul European.
De altfel, europarlamentarul Maria Grapini a cerut, tot în acest an, în plenul PE de la Strasbourg, în prezența comisarului pentru Sănătate, Stella Kyriakides, medicamente pentru toți cetățenii. “Sănătatea este o prioritate. Nu trebuie negociată, ci trebuie asigurată!”, a punctat eurodeputatul Grapini.
“Sigur, discutăm o situație care ține de viața oamenilor. Hrana, apa și medicamentele asigură, până la urmă, viața oamenilor. Sunt de acord cu ce ați prezentat, doamnă comisar, dar întrebarea mea firească, ca membru al PE din 2014, este: De ce facem abia acum, pentru prima dată, o listă a medicamentelor critice? Abia acum am aflat că sănătatea este o prioritate?”, a precizat Maria Grapini.
Deși a spus că este bine ca această listă esențială să fie făcută „chiar și acum”, eurodeputatul a reiterat necesitatea ca aceste stocuri de medicamente esențiale să ajungă la toți cetățenii, indiferent de statul membru din care fac parte.
“Educația nu poate fi trainică, dacă nu există oameni bine pregătiți în domeniu și dacă nu există condițiile necesare pentru a o transmite elevilor. Educația este principala cărămidă pentru construcția unei societăți civilizate, pragmatice și eficiente. De modul cum înțelegem să facem educație, depinde viitorul fiecăruia dintre noi, al țării și al generațiilor care urmează!”, a precizat, cu numeroase ocazii, atât în plenul PE, dar și pe plan intern, Maria Grapini.
Finanțarea inovării și cercetării, susținută de Maria Grapini
De asemenea, Maria Grapini a susținut, în precedentul mandat, în cadrul unei intervenții în PE, în prezența comisarului pentru buget și administrație, Johannes Hahn, finanțarea inovării.
„Cea mai mare greșeală în managementul privat este ca, atunci când este criză, să tai fondurile de la cercetare și inovare. În primul rând, vorbim de dezamăgirea firmelor care au așteptat și au crezut în acest proiect. În al doilea rând, se știe că, fără bani de inovare, nu putem să avem start-up-uri, societăți comerciale mici, mijlocii sau chiar foarte mari cu tehnologie modernă”, a punctat eurodeputatul Grapini, care a precizat că este de neînțeles decizia Comisiei Europene de a bloca acest program.
În aceste condiții, Maria Grapini, în calitatea sa de vicepreședintă a comisiei pentru piață internă și a intergrupului pentru IMM-uri, dar și în contextul unei colaborări ample cu mediul privat, a reiterat necesitatea unor investiții semnificative, la nivel european, în inovare și cercetare.