Duminică, 29 septembrie, la Cinema Muzeul Țăranului, are loc Gala premiilor BIFF – ediția aniversară XX

Duminica aceasta, Juriul internațional al celei de a XX-a ediții, aniversare, a Bucharest Internațional Film Festival (BIFF – www.biff.com.ro), va acorda premii celor mai remarcabile filme înscrise la BIFF 2024, în cadrul Galei Competiției de anul acesta. Evenimentul va avea loc pe 29 septembrie, începând cu orele 19.30, la Cinema Muzeul Țăranului. Intrarea în sală va fi până la orele 19.15.

Cu această ocazie, renumitul regizor francez de origine română Radu Mihăileanu va primi Premiul de Excelență BIFF 2024 – ediția XX.

De asemenea, în cadrul serii de închidere BIFF 2024 va fi proiectat, la Cinema Muzeul Țăranului, in premiera in Romania, filmul iranian ”My Favourite Cake”. Mahin, în vârstă de șaptezeci de ani, solitară de mulți ani deja, alege să-și reînvie viața amoroasă. O întâlnire întâmplătoare devine o seară de neuitat, cu o întorsătură neașteptată. Filmul iranian, regizat de Maryam Moghadam și Behtash Sanaeeha, a obținut două premii la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, respective Prize of the Ecumenical Jury și Premiul FIPRESCI. De asemenea, pelicula are două nominalizări: tot la Berlin, pentru Golden Berlin Bear (cel mai bun film), respectiv la Festivalul Internațional de Film de la Chicago, la categoria ”noi regizori”.

Puteți urmări trailerul filmului la acest link: https://www.youtube.com/watch?v=xtXuKWlOPzY

Președintele onorific al ediției aniversare BIFF XX este criticul de film Irina-Margareta Nistor, iar membrii Juriului internațional BIFF 2024 sunt: regizorul și scenaristul canadian Philippe Lesage, președintele Juriului BIFF din acest an, Paul Cozighian, regizor și jurnalist independent franco-român, actrița Ana Ularu, regizorul, scenaristul și actorul Valeriu Andriuță și producătoarea de film lituaniană Marija Razgutė.

Biletele pentru BIFF pot fi achiziționate de pe www.eventbook.ro (https://eventbook.ro/festival/bucharest-international-film-festival). De asemenea, biletele pot fi achiziționate, în limita locurilor, și de la casele de bilete ale sălilor de cinema care vor găzdui proiecțiile BIFF 2024. Programul detaliat al BIFF 2024 poate fi parcurs la următorul link: https://www.biff.com.ro/program/.

BIFF rămâne un punct de reper în peisajul cinematografic, fiind singura competiție internațională dedicată filmelor de lungmetraj din Capitală iar filmele sunt premiere naționale, mai putin cele din secțiunea autori români.

Bucharest International Film Festival (BIFF), proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, este organizat de Fundaţia Charta şi Asociaţia Culturală Grigore Vasiliu Birlic și sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României. Partenerii BIFF sunt Centrul Național al Cinematografiei (CNC), Muzeul Național al Țăranului Român, Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București – CREART, Ambasada Canadei în România, Ambasada Elveției în România, Swiss Sponsors’ Fund și Arhiva Națională de Filme – Cinemateca Română.

Filmele care vor purta amprenta BIFF 2024 vor rula anul acesta în patru
locații: Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Union, CREART – Grădina cu filme și Cinemateca Eforie.

BIFF este singurul festival de film internațional din București care are secțiunea de documentar și film istoric pentru a onora Centenarul Regele Mihai din 2021, la 100 ani de la naștere, inițiată de către Dan Drăghicescu. Sectiunea de film istoric este prezentată de Regina Maria Dental Clinics.

Evenimentul este realizat cu sprijinul următorilor parteneri: Global Vision, NetBet, Șerban & Musneci Associates; Electrica Furnizare, Centrul pentru Servicii de Radiocomunicații (CSR), Building Echipament, Automecanica, FCB Bucharest, Vinimondo, Aqua Bilbor, Avincis.

De asemenea, evenimentul este sprijinit de Grand Hotel Continental, Regina Maria Dental Clinics, La Piovra Turista, La Mama, The Trafalgar (Great British Pub).

Parteneri Media: Agerpres, Radio România Actualități, Radio România Internațional, Radio România Cultural, Radio București FM, Agenția de presă RADOR, G4Media, Radio France Internationale România (RFI), DC News, Spectacola, Jurnalul.ro, cotidianul Jurnalul, Liternet, Cinefilia, Cinefan, Cineghid, Cinemil, Revista FILM, MovieNews.ro, Curierul Național, TeleMoldova Plus.

Pentru mai mult detalii vizitaţi pagina oficială a festivalului www.biff.com.ro și pagina de Facebook https://www.facebook.com/BucharestInternationalFilmFestival.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.