Primarul ales al Sectorului 2, implicare totală. Rareş Hopincă a semnalat provocările în gestionarea mediului construit din Sectorul 2, unde este cea mai mare densitate urbană din Capitală!
Primarul ales al Sectorului 2, Rareş Hopincă, a semnalat provocările în gestionarea mediului construit din Sectorul 2, unde se înregistrează cea mai mare densitate urbană din Capitală, de peste 12.000 de locuitori pe kilometru pătrat.
„Avem provocări imense în gestionarea mediului construit pe care l-am moştenit şi pe care de multe ori trebuie să îl administrăm (…). Avem provocări imense mai ales în ceea ce înseamnă adaptarea acestui mediu construit la nevoia generală de sustenabilitate şi dezvoltare durabilă, pentru că, ne place să credem sau nu, oraşele din toată lumea sunt într-o competiţie între ele pentru a atrage tineri, pentru a atrage oameni, pentru a-şi păstra activitatea în acest mediu extrem, extrem de competitiv, iar noi, dacă nu vom reuşi să oferim o societate sustenabilă, o societate dezvoltată pe principii sustenabile, într-o comuniune directă cu natura, dacă nu vom reuşi să protejăm patrimoniul pe care l-am moştenit, ne vom pierde atractivitatea ca şi aglomerare urbană”, a spus Rareş Hopincă, joi, la evenimentul „Building Our Sustainable Future – Soluţii sustenabile pentru mediul construit”.
El a punctat că, prin pierderea atractivităţii zonei, va scădea inclusiv impactul economic al acesteia în economia naţională şi autoritatea locală nu va reuşi să rămână competitivă faţă de cei care sunt mai deschişi spre adoptarea unor noi soluţii.
Rareş Hopincă a menţionat că dialogul permanent între mediul academic şi factorii de decizie ar trebuie să fie o obligaţie în ceea ce priveşte soluţiile ce ţin de viitorul societăţii.
În opinia sa, este esenţial că mediul academic se implică în dezbaterile cu privire la dezvoltarea durabilă, la identificarea de soluţii sustenabile pentru comunitate.
„Noi, autorităţile, putem avea o viziune, putem avea anumite opţiuni, dar cele mai bune soluţii pentru dezvoltarea durabilă cred eu că trebuie să vină din interiorul mediului academic şi trebuie să fie rolul unor ample dezbateri publice”, a adăugat Rareş Hopincă.
