Meteorologii anunță când vine zăpada. Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion?
Meteorologii Accuweather anunță că au mai rămas doar 13 zile până când iarna va pune stăpânire pe România. Primii fulgi de zăpadă vor cădea chiar la începutul lunii noiembrie, potrivit prognozelor meteo.
Potrivit meteorologilor Accuweather, iarna își intră în drepturi la început de noiembrie, în România. Primii fulgi de zăpadă sunt așteptați să cadă pe 4 noiembrie, în orașele de munte, cum ar fi Predeal.
Meteorologii Accuweather au făcut deja previziunile pentru luna decembrie. În București și în marile orașe, la început de decembrie sunt așteptate zile senise și parțial înnorate. Temperatura medie va fi de aproximativ 7,4°C, iar primele precipitații sub formă de lapoviță sunt așteptate pe 11 decembrie, urmate de ploi.
În decembrie, primii fulgi de zăpadă vor cădea 17. Temperaturile vor rămâne relativ scăzute, fiind înregistrate minime cuprinse între -1 și -3°C în următoarele două săptămâni.
În prima zi de Crăciun, pe 25 decembrie, cerul va fi parțial înnorat, iar temperaturile vor varia între 0 și 5°C. Nu sunt așteptate ninsori. Pe 26 și 27 decembrie va ploua, iar vremea va fi mohorâtă.
Va ninge, însă, de Revelion. Pe 1 ianuarie temperaturile vor coborî semnificativ și se vor atinge minime de -8°C. Maximele nu vor depăși 0°C, oferind condiții ideale pentru un început de an cu zăpadă și ger, perfect pentru o petrecere de interior cu familia.