Maria Grapini a reiterat necesitatea trasabilității comercializării medicamentelor. Eurodeputatul a solicitat ca toată gama de medicamente pentru bolnavii cronici să fie gratuită!
Europarlamentarul Maria Grapini a pledat, încă o dată, pentru trasabilitatea comercializării medicamentelor și a solicitat ca toată gama de medicamente pentru bolnavii cronici să fie gratuită.
“Am făcut, recent, o scrisoare către ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, pentru că am primit, din nou, sesizări de la pacienți, în care se reclamă faptul că nu găsesc medicamente vitale pentru epilepsie, pentru tratamente oncologice. Din păcate, aceste medicamente sunt duse și vândute pe alte piețe. Din punctul meu de vedere, este obligatoriu – de altfel este și o obligație prin reglementările europene- ca aceste medicamente necesare pentru boli cronice și pentru boli de lungă durată trebuie să fie în cantitatea necesară!”, a punctat eurodeputatul Grapini.
Potrivit Mariei Grapini, în petițiile pe care le-a primit de la pacienți aceștia s-au plâns că aceste medicamente se cumpără cu bani, deși, a repetat eurodeputatul , există reglementări europene clare prin care tratamentul oncologic, pentru epilepsie sau alte boli cronice trebuie asigurate prin rețete compensate, nu cu bani.
Pe de o parte, a mai spus eurodeputatul, aceste medicamente nu sunt în cantitate suficientă în farmacii, pe de altă parte, li se spune bolnavilor că aceste medicamente vitale pot fi obținute doar dacă sunt plătite.
„Această situație este inadmisibilă. Majoritatea oamenilor care sunt bolnavi cronici nu au veniturile necesare pentru a-și permite să cumpere “la negru” sau contracost medicamentele necesare, care, repet, sunt gratuite!”, a menționat europarlamentarul Grapini.
Dreptul la sănătate, o prioritate absolută, și în al treilea mandat de europarlamentar, pentru Maria Grapini
Ca și în precedentele mandate, dreptul la sănătate va reprezenta o prioritate absolută pentru eurodeputatul Grapini și în al treilea mandat în Parlamentul European.
Concret, europarlamentarul Maria Grapini a cerut, în mandatul anterior, în plenul PE de la Strasbourg, în prezența comisarului pentru Sănătate, Stella Kyriakides, medicamente pentru toți cetățenii. “Sănătatea este prioritate. Nu trebuie negociată, ci trebuie asigurată!”, a punctat eurodeputatul Grapini.
“Sigur, discutăm o situație care ține de viața oamenilor. Hrana, apa și medicamentele asigură, până la urmă, viața oamenilor. Sunt de acord cu ce ați prezentat, doamnă comisar, dar întrebarea mea firească, ca membru al PE din 2014, este: De ce facem abia acum, pentru prima dată, o listă a medicamentelor critice? Abia acum am aflat că sănătatea este o prioritate?”, a precizat Maria Grapini.
Deși a spus că este bine ca această listă esențială să fie făcută „chiar și acum”, eurodeputatul a reiterat necesitatea ca aceste stocuri de medicamente esențiale să ajungă la toți cetățenii, indiferent de statul membru din care fac parte.
Intervenții tranșante și în plenul PE de la Bruxelles în favoarea bolnavilor cronici de cancer!
Tot în precedentul mandat, eurodeputatul Grapini a tras, în plenul PE de la Bruxelles, un nou semnal de alarmă privind situația gravă în care se găsesc bolnavii cronici de cancer. Eurodeputatul Grapini s-a declarat, la acea dată, revoltată de declarațiile hilare ale managerului Institului Oncologic din București care a spus că nu este o mare problemă dacă tratamentul bolnavilor de cancer întârzie șapte-opt zile din cauza lipsei citostaticelor.
„Am spus foarte clar și răspicat, de mai multe ori, că statele membre au obligația de a asigura, la timp și în cantitatea necesară, toate medicamentele necesare tratamentelor bolnavilor cronici”, a precizat Maria Grapini, care i-a avertizat pe cei care conduc astăzi România că, în cadrul întâlnirii, avută la PE, cu comisarul pentru Sănătate, Stella Kyriakides, s-a subliniat foarte clar faptul că statele membre, implicit România, vor fi monitorizate foarte atent în privința rezolvarea asigurării tratamentului și asistenței sanitare pentru bolnavii de cancer.
Europarlamentarul a punctat, în context, că în condițiile în care România a ajuns, din nou, la coada Europei în privința asigurării medicamentelor pentru bolnavii de cancer, a trimis mai multe scrisori, în ultimii doi ani, factorilor competenți, pe tema lipsei medicamentelor, și în cazul altor tipuri de boli rare.