Plata rovinietei, schimbări importante. Șoferii vor putea plăti rovinieta și a doua zi, fără a fi amendați!

Se anunță schimbări importante pentru șoferi. Începând cu 1 ianuarie 2026, aceștia vor putea plăti rovinieta pentru ziua în curs și a doua zi fără să fie amendați. Noua lege a fost promulgată de Klaus Iohannis.

Cei care uită să plătească rovinieta pentru ziua în curs o vor putea plăti și a doua zi, fără să mai fie amendați. Atenție, noua lege intră în vigoare, însă, abia pe 1 ianuarie 2026.

Propunerea legislativă privind schimbările legate de plata rovinietei au fost adoptate în unanimitate marți, 8 octombrie, în Plenul Camerei Deputaților. Inițiatorul legii spune că noile modificări vin în sprijinul șoferilor neatenți sau grăbiți, care au uitat să plătească rovinieta.

”Nu sunt puțini șoferii care fie din neatenție sau grabă au folosit drumurile naționale fără să plătească taxa de drum și s-au trezit cu amenda acasă. Practic, Legea nr. 226/2023 nu aducea nicio schimbare privind modul în care se realiza plata rovinietei pentru utilizatorul de autovehicul care, din diferite motive, a uitat să își plătească rovinieta și care este amendat automat, fără a avea posibilitatea de a remedia această situație care are la bază neatenția și nu rea-credința utilizatorului.

Pentru aceste situații am depus acest proiect. O astfel de măsură vine în ajutorul cetățenilor corecți care au fost neatenți, și ar reprezenta încă un pas în direcția corectă privind plata rovinietei, după implementarea sistemului de plată online.

Fiind vorba despre o modificare adusă unei legi care intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2026, plata retroactivă se va putea realiza începând cu 1 ianuarie 2026, ceea ce mă “obligă” să încep discuțiile cu cei de la Ministerul Transporturilor pentru a găsi o soluție pentru anul 2025”, a declarat Sorin Moldovan (PNL), inițiatorul legii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.