Consilierul PSD la Primăria Sectorului 2, Paula Pasciuc, susține implicarea civică pentru un mediu mai verde și mai curat în Capitală: Încurajez inițiativele menite să doboare orice bariere între administrație și viața de zi cu zi!

Consilierul PSD la Primăria Sectorului 2, Paula Pasciuc, a participat, vinerea trecută, la primul eveniment public dedicat atât autorităților cât și cetățenilor din comunitatea “Bucureștii verzi și Noi”, în zona parcului Bazilescu, eveniment organizat de Grupul civic Spații Verzi Sănătoase.

„Mulțumesc pentru invitație! Susțin orice implicare civică și încurajez cu totul astfel de inițiative menite să doboare orice bariere între administrație și viața de zi cu zi. Cred într-o implicare reciprocă și mai ales, în reușita de a coexista într-un spațiu comun mai sănătos, mai verde și mai curat!”, a precizat Paula Pasciuc.

Evenimentul și-a propus să ofere un prim cadru de discuție între specialiști din diverse domenii, autorități locale și grupuri civice, pentru a putea colabora în privința gestionării sănătoase a spațiilor verzi, prin implicarea cetățenilor din zonă, așa cum se dorește prin proiectul “Bucureștii verzi și Noi” desfășurat într-o micro zonă de blocuri de lângă parc Bazilescu.

Diana Culescu, peisagist cu experiență de peste 20 ani în domeniu, a susținut prezentarea “Registrul Verde și bune practici de gestiune a spațiilor verzi”, cum se pot gestiona în mod sănătos spațiile verzi dintr-un oraș și ne-a oferit câteva exemple de bună practică.

Bogdan Mihalache, peisagist din partea grupului Spații Verzi Sănătoase a prezentat draftul pentru “Îndrumarul pentru micro spații verzi de comunitate – un ghid de bune practici pentru spațiul verde, pe înțelesul tuturor”, ca parte din proiectul “Bucureștii verzi și Noi”.

La final a avut loc o discuție între toate cele trei entități prezente – cetățeni, autorități și specialiști – pentru a nota feedback-ul legat de viitorul îndrumar și posibile direcții de acțiune concretă pe care le putem face pentru a colabora cu obiectivul spațiile verzi sănătoase în București.

Au participat peste 30 de persoane, reprezentanți ai direcției de Mediu Sectorului 1, ADP sector 1, dar și consilieri ai sectorului 2, Facultatea de Horticultură București, precum și alți membri ai comunității locale care doresc să contribuie la îmbunătățirea calității spațiilor verzi prin implementarea acestui proiect pilot până în luna aprilie 2025.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.