Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu susține că, din 2029, se va inaugura autrostrada Comarnic-Brașov!
Ministrul Transporturilor a declarat în emisiunea Culisele Statului Paralel, că, mai devreme de anul 2029 este imposibil ca mult dorita autostradă Comarnic-Brașov să fie inaugurată. Până atunci, Sorin Grindeanu a promis că în 2025 vor fi inaugurate centurile ocolitoare pentru cele trei stațiuni unde se fac mereu ambuteiaje pe DN1 la munte: Comarnic, Bușteni și Azuga.
Sorin Grindeanu a ținut să menționeze că anul 2029 este unul cât se poate de realizabil, deși au fost unii colegi de-ai săi care au propus angajamente mai îndrăznețe.
„În programul de guvernare le-am spus colegilor mei că nu vreau să ne luăm angajamente doar ca să dăm bine. Am trecut că sper ca autostrada Comarnic-Brașov să fie gata la finalul acelui ciclu electoral, adică 2028 să ne apropiem de finalizare. Dar cred că realistic anul 2029. Asta e realitatea, asta dacă anul viitor, si e mai mult ca sigur, vom avea finalizat studiul de fezabilitate și vom avea câștigătorii licitației. Eu nu am fost mulțumit de ultimul studiu, ale cărui costuri s-au ridicat la peste patru miliarde de euro pentru doar 160 de kilometri de șosea. E inadmisibil! Cine face aceste proiecte le face ca și cum nu ar fi buzunarul lor, ci al statului, iar atunci nu îi interesează. Acum este în lucru centura Comarnic, la fel și centurile ocolitoare pentru Bușteni și Azuga, care se vor finaliza anul viitor. Acestea vor debloca traficul din acele stațiuni”, a declarat Sorin Grindeanu în emisiunea Culisele Statului Paralel.