Indicele ROBOR la trei luni crește. Ratele românilor la credite se majorează!

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat marţi la 5,59% pe an, de la 5,58% pe an în şedinţa precedentă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La începutul anului, indicele ROBOR la trei luni era 6,21%, iar pe 3 ianuarie 2023 a fost 7,56%.

Indicele la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 5,63% pe an, de la 5,62%, iar ROBOR la 12 luni a crescut la valoarea de 5,67%, de la 5,66%.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,99% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul II 2024, în creştere faţă de cel din trimestrul anterior, de 5,86%.

În luna mai 2019 a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, actul normativ a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.