Eurodeputatul Maria Grapini, pozitie fermă privind protecția minorilor, în fața criminalității juvenile: Este nevoie de o strategie unitară, în UE, de distrugere a rețelelor infracționale, de prevenție prin educație și o majorare a pedepselor pentru infractori!

Europarlamentarul Maria Grapini a avut, miercuri, o poziție fermă în timpul dezbaterii din plenul PE de la Strasbourg, legată de protecția minorilor, în fața criminalității juvenile.

“Nimic nu este mai important decât să protejăm minorii, viitoarea generație. Dar, să fie clar că nu prin conferințe rezolvăm această problemă. Avem, oare, în UE, o strategie armonizată, pentru distrugerea rețelelor infractorilor?  Asta ar trebui să fie prima măsură, și anume, să nu mai existe “ofertă” în piața UE, să nu mai existe cei care să-i atragă pe acești minori!”, a punctat, în intervenția sa, eurodeputatul Grapini.

De asemenea, Maria Grapini a precizat că este necesară elaborarea unei strategii clare, care să prevadă pedepse armonizate, la fel de mari în toate statele membre ale Uniunii Europene.

“Sigur, justiția este de competență națională, vinovații fug dintr-un stat în altul și își găsesc refugiul într-o țară în care pedepsele sunt mai mici. Este nevoie, de asemenea, de o educație țintită în școli, care este foarte importantă, nu de conferințe. Cine vine la conferințe? Vin la acestea infractorii sau minorii?”, a mai spus Maria Grapini.

Nu în ultimul rând, eurodeputatul S&D a avertizat că, în cazul în care nu vom face această strategie care să-i protezeze pe minori și vom organiza doar conferințe în care se vor face dezbateri, numărul copiilor atacați de aceste grupări va continua să crească.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.