Secretarul general al NATO, Mark Rutte, cere creșterea sprijinului militar pentru Ucraina

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat marţi alianţa militară occidentală să-şi crească sprijinul pentru Ucraina, după un atac record rusesc cu drone în timpul nopţii, relatează o agenție internațională de presă.

Mark Rutte a afirmat că sprijinul NATO este esenţial pentru susţinerea apărării Ucrainei împotriva invaziei ruse, dar că alianţa trebuie să „meargă mai departe pentru a schimba traiectoria conflictului”.

Alianţa trebuie să furnizeze şi apărarea antiaeriană de care are nevoie Ucraina, precum şi să respecte angajamentele de ajutor militar deja promise Kievului la summitul NATO de la Washington, a spus Rutte.

Pentru a sublinia importanţa sprijinului militar în războiul din Ucraina, Rutte a notat că Rusia primeşte „arme şi trupe nord-coreene, drone iraniene şi echipamente chinezeşti cu dublă utilizare pentru industria sa de apărare”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.