Scriitorul Mircea Cărtărescu, președintele de onoare al Târgului de Carte Gaudeamus Radio România 2024

Ediția București 2024 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România își va deschide în curând porțile. 4 – 8 decembrie este intervalul în care cel mai citit târg de carte, de la cel mai ascultat radio, vă așteaptă în Pavilionul B2 Romexpo la un adevărat regal literar, menit să satisfacă cele mai înalte exigențe.
Cel mai longeviv târg de carte din România este organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, singurul post de radio din lume care și-a asumat misiunea de a contribui la informarea și educarea publicului printr-un eveniment de o asemenea anvergură.
Deschiderea oficială a ediției cu numărul 31 va avea loc miercuri, 4 decembrie, la ora 12.00, la standul Radio România din incinta târgului.
Președintele de onoare al acestei ediții va fi unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați scriitori români contemporani, domnul Mircea Cărtărescu. Poet, prozator, eseist, critic literar, publicist și profesor universitar, Mircea Cărtărescu este deținătorul a numeroase premii literare naționale și internaționale, și în mod incontestabil, unul dintre scriitorii preferați ai publicului Gaudeamus, care i-a desemnat adeseori operele drept „cea mai râvnită carte a târgului”.
Peste 200 de participanți, sute de evenimente editoriale și zeci de mii de titluri, multe dintre ele prezentate aici în premieră, vă dau întâlnire, în prag de Sărbători, la Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția București 2024. Programul de vizitare este zilnic, între orele 10.00 si 20.00.
Eveniment cultural finanțat de Ministerul Culturii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.