Profesorii, directorii și inspectorii din București care lucrează sâmbăta și duminica au un spor de 100% din salariul de bază!
Bugetarii care muncesc în zilele de weekend primesc sporuri şi zile libere. Peste un milion de români lucrează la stat, cei mai mulţi bugetari fiind în sistemul de învăţământ.
Profesorii, directorii și inspectorii din București care lucrează sâmbăta și duminica au un spor de 100% din salariul de bază, după cum prevede Contractul Colectiv de Muncă la nivelul grupului de unități al Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
Art. 27 – „(1) Angajații au dreptul, între două zile de muncă, la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive.
(2) În fiecare săptămână, angajații au dreptul la două zile consecutive de repaus, de regulă sâmbătă și duminica.
(3) În cazul în care activitatea la locul de muncă nu poate fi întreruptă în zilele de sâmbătă și duminică, în cadrul Comisiei paritare de la nivelul unității/instituției prevăzute în Alexa nr.3, se vor stabili condițiile în care zilele de rapaus vor fi acordate în alte zile ale săptămânii. În condițiile legii, salariații aflați în această situație beneficiază de un sport de 100% din salariul de bază”, se arată în contractul colectiv de muncă al ISMB.
Potrivit Legii nr. 153/2017, dacă compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă, munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal va fi plătită în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază, corespunzător orelor suplimentare efectuate.
Articolul 21 – „Sporul pentru munca suplimentară
(1) Munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum și munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.
(2) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru va fi plătită în luna următoare cu un spor de 75% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.
(3) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, va fi plătită în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.