Eurodeputatul Maria Grapini salută aderarea deplină a României la Spațiul Schengen: „Se dovedește încă o dată că, dacă acționăm împreună, putem avea rezultatele dorite. Mă bucur pentru România și români!”
Decizia Consiliului Justiție și Afaceri Interne privind aderarea României și Bulgariei, de la 1 ianuarie 2025, și la Spațiul Schengen terestru, a fost salutată de europarlamentarul Maria Grapini.
Unul dintre susținătorii fervenți ai aderării României la Spațiul Schengen, eurodeputatul Grapini a avut, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg și Bruxelles, dar și în comisiile PE din care face parte, numeroase intervenții pe tema aderării României la Spațiul Shengen și, în ultimul an, pe cea a intrării la Spațiul Schengen terestru.
”Lupta pe care am dus-o, alături de alți colegi din Parlamentul European, alături de guvernul României, s-a finalizat, așa cum am declarat de mai multe ori, cu intrarea României, până la sfârșitul anului, și în Spațiul Schengen terestru.
Meritul premierului Ciolacu este de netăgăduit, a știut să discute cu toate statele membre și cu premierul Viktor Orban care, iată, pe perioada președinției Consiliului UE, deținută de Ungaria, a reușit să se impună. Se dovedește încă o dată că, dacă acționăm împreună, putem avea rezultatele dorite.
De-a lungul timpului, am semnat șapte Rezoluții ale Parlamentului European care susțineau intrarea României, pe deplin, în Schengen și am vorbit de peste 80 de ori în plenul Parlamentului European pe marginea acestui subiect. Mă bucur pentru România și români!”, a precizat eurodeputatul Grapini.
Eurodeputatul Grapini a cerut, în PE, condiții egale în piața internă, intrarea României în Schengen și rezolvarea prețului la energie!
De reamintit faptul că europarlamentarul Maria Grapini a cerut ferm, în plenul PE, în prezența vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, (cel care deține în noul mandat funcția de comisar pentru comerț și securitate economică) condiții egale în piața internă, intrarea României în Schengen și rezolvarea prețului la energie, pentru a avea competitivitate în UE.
„Domnule comisar, s-au folosit aici cuvinte foarte importante: competitivitate, industrie inovatoare, locuri de muncă, creșterea nivelului de trai. Trebuie să fie găsite soluții, pentru că avem o energie de trei ori mai scumpă decât în SUA! Cum să avem aceeași egalitate în Piața Unică, pentru care nici nu mai avem un portofoliu? Pentru prima dată, Comisia Europeană nu mai are un portofoliu pentru Piața unică și asta în contextul în care Piața unică este fragmentată!”, a precizat, în intervenția sa, Maria Grapini.
Pe lângă costurile pe care le au cu creșterea prețului la energie, a mai spus europarlamentarul, întreprinzătorii din România mai au costuri și cu cozile uriașe de la graniță pentru că, după cum știți, a adăugat Maria Grapini, România nu a intrat încă în Schengen terestru.
„Vă propuneți, așadar, până la sfârșitul mandatului, să discutați și această problemă și să nu mai avem două spații în UE: Schengen și non-Schengen?! Vă propuneți să nu se mai introducă controale la frontieră și în statele care sunt acum în Schengen?”, a întrebat Maria Grapini, care a adăugat, în context, că, doar în aceste condiții, putem vorbi despre competitivitate, creștere economică, locuri de muncă sigure și creșterea nivelului de trai.
În răspunsul dat la finalul dezbaterii, comisarul Maroš Šefčovič i-a dat dreptate eurodeputatului Maria Grapini, pe temele, punctual, ridicate.
De asemenea, europarlamentarul Maria Grapini a militat, din nou, la finele lunii trecute, în plenul PE de la Strasbourg, la votarea Comisiei Europene, pentru dreptul României de a fi în Schengen terestru, dar și pentru dreptul oamenilor de a fi în centrul politicilor europene!
“Doamnă președinte, Ursula von der Leyen, aveți o echipă nouă. Pe mulți îi cunosc. Cel mai bine, evident, pe comisarul român, Roxana Mînzatu, și vreau să vă asigur că este o persoană foarte bine pregătită. Vă rog, însă, să nu mai repetați greșelile din mandatul trecut, consultând mai mult Parlamentul European. Ați spus aici că Piața unică este atuul nostru și, cu toate acestea, nu avem, în următorul mandat, în denumirea unui portofoliu de comisar, termenul de Piață unică sau Piață Internă!”, a punctat eurodeputatul Grapini.
Potrivit Mariei Grapini, unul dintre eșecurile primului mandat al președintei Comisiei Europene este faptul că nu a reușit să stopeze fragmentarea pieței interne și să ducă România și Bulgaria, așa cum merită, în Spațiul Schengen.
“Poate reușiți acest lucru în noul mandat. Aveți o echipă de comisari bine pregătiți, trebuie doar să puneți în aplicare programul pe care l-am votat. Sunteți un dirijor, orchestra cântă bine doar dacă și dirijorul știe ce trebuie să facă. De aceea, vă rog, puneți oamenii pe primul loc!”, a conchis europarlamentarul S&D.