Anunț șoc al Guvernului de la Sofia: Controalele vor fi introduse la frontiera bulgaro-română timp de şase luni de la 1 ianuarie 2025!
Controalele vor fi introduse la frontiera bulgaro-română timp de şase luni de la 1 ianuarie, anunţă guvernul de la Sofia. Bulgaria pune în aplicare o decizie luată împreună cu România, Austria şi Ungaria înainte de aderarea propriu-zisă la Schengen.
Consiliul de Miniştri de la Sofia a adoptat miercuri o decizie privind introducerea temporară a controalelor la frontiera internă bulgaro-română şi suspendarea funcţionării punctelor de trecere a frontierei la frontierele interne bulgaro-română şi bulgaro-greacă, o decizie prealabilă aderării propriu-zise la Schengen cu graniţele terestre, care a fost convenită cu România, Ungaria şi Austria la 22 noiembrie, la Budapesta, informează agenţia BTA.
La 12 decembrie, Consiliul Uniunii Europene a decis ca România şi Bulgaria să intre în Schengen şi cu graniţele terestre de la 1 ianuarie anul viitor, ceea ce înseamnă că România şi Bulgaria devin graniţe externe pentru spaţiul Schengen.
Presa bulgară prezenta încă din 12 decembrie, când s-a luat decizia Consiliului European, că vor fi luate, în consecinţă, unele măsuri la punctele de trecere a frontierei bulgare. Iată ce scria despre punctele de trecere cu România:
Vidin
După aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen pe cale terestră, începând cu 1 ianuarie, trecerea prin punctul de trecere a frontierei pe Podul peste Dunăre de la Vidin-Calafat, la frontiera româno-bulgară, şi încasarea taxelor de trecere pe pod se vor desfăşura ca şi până acum, a fost declarat pentru BTA de guvernatorul regiunii Vidin, Ani Harutiunian. În următoarele şase luni, controlul de către Poliţia de Frontieră de acolo va fi parţial, în primele şase luni ale anului 2025 urmând să fie aplicate pe baza „analizei de risc”.