Fac pereche pe circuit! Cel mai nou cuplu din sportul românesc: Alice Ene și Ștefan Tudor
Alice Ene și Ștefan Tudor sunt colegi în Campionatul Național de Drift și de câteva luni formează un cuplu. Tinerii locuiesc în orașe diferite și la fiecare final de săptămână fac naveta cu trenul să se întâlnească.
Alice Ene, „Regina Europei” la drift, și-a găsit perechea tot în motorsport.
„Chiar sunt foarte norocoasă și recunoscătoare pentru că ne-am întâlnit și ne-am cunoscut” – Alice Ene, pilot în Campionatul Național de Drift.
Alice povestește și cum l-a cunoscut pe iubitul său.
“Acum 2 ani. Ștefan a venit la cursurile de drift ale tatălui meu, dar la început nu prea am vorbit. Apoi l-am dat eu cu mașina de drift și el a postat un story și anul acesta am început să ne apropiem și să ne împrietenim” – Alice Ene, pilot în Campionatul Național de Drift.
Cei 2 tineri au 17 ani, sunt elevi în clasa a XI-a și locuiesc în orașe diferite. Alice la București și Ștefan la Galați.
„Mă așteptam să fie mai greu relația la distanță, dar, sincer, ne descurcăm chiar foarte bine. Ne vedem în fiecare weekend. Când am eu treabă, vine la București și când are el merg eu la Galați. Mergem cu trenul” – Alice Ene, pilot în Campionatul Național de Drift.
Din dragoste pentru mașini și drifturi, părinții lui Ștefan, prietenul lui Alice, i-au făcut cadou fetei un circuit.
„Vreau să le mulțumesc foarte mult, au făcut imposibilul pentru mine: au reușit să îmi facă un circuit” – Ștefan Tudor, pilot în Campionatul Național de Drift.
A primit cadou un inel
De sărbători, Alice a primit de la iubitul său un inel, despre care spune că nu are o semnificație anume.
„E pur și simplu un cadou care îmi place foarte mult și pe care nu îl mai dau jos de pe deget” – Alice Ene, pilot în Campionatul Național de Drift.
Cei 2 tineri au petrecut sărbătorile de iarnă la Ștefan, la Galați. Alice povestește amuzată cum au luat această decizie.
„Mie îmi place mult la Galați și ca să nu supărăm pe nimeni, am dat cu banul unde le vom face, București sau Galați și a picat Galați” – Alice Ene, pilot în Campionatul Național de Drift.
La început de an, Alice și Ștefan și-au făcut planurile pentru 2025!
„Aș dori să iau titlul de campion național la Clasa Semi Pro și să ieșim afară la campionatul european ca o echipă” – Ștefan Tudor, pilot în Campionatul Național de Drift.
„La fel și eu, aceleași planuri, și în campionatul național, și în cel european” –Alice Ene, pilot în Campionatul Național de Drift.
Alice și Ștefan concurează în Campionatul Național de Drift la clase diferite, Alice la Clasa Pro și Ștefan la Semi Pro.
Înainte să se apuce de drifturi, atât Alice, cât și Ștefan, au făcut baschet de performanță. Cei 2 piloți au gusturi comune în multe privințe, mai puțin una: Formula 1.
„El ține cu Verstappen, eu cu Hamilton, ci nu ne potrivim, e singurul lucru la care nu ne potrivim” –Alice Ene, pilot în Campionatul Național de Drift.