Liderul AUR, Marius Lulea, pune „punctul pe i”: Dacă Ciolacu și Simonis au făcut autodenunț, atunci procurorii să se autosesizeze!
Referindu-se la Marcel Ciolacu, liderul AUR, Marius Lulea, susține că un mitoman, în termeni medicali, este o persoană care are o nevoie compulsivă de a minți, de a exagera sau de a deforma realitatea pentru a-și construi o imagine favorabilă sau pentru a manipula audiența.
Potrivit lui Lulea, Marcel Ciolacu, din toate declarațiile și acțiunile sale recente, se încadrează perfect în această definiție. Mitomania, în opinia liderului AUR, nu este doar o trăsătură de caracter, ci o tulburare patologică ce descrie perfect modul în care premierul României abordează scena politică.
„Marcel Ciolacu și Alfred Simonis au oferit, prin recenta lor scenetă politică, un spectacol grotesc care nu face decât să sublinieze degradarea profundă a clasei politice din România. Într-o discuție regizată, aceștia au lansat acuzații grave privind presupuse voturi organizate de PSD în favoarea lui George Simion, liderul AUR. Dacă ceea ce afirmă este adevărat, vorbim despre un autodenunț de o gravitate extremă. Prin asemenea abordări, Ciolacu s-a coborât extrem de jos, sacrificând orice urmă de decență politică pentru atacuri sterile și manipulare grosolană”, a acuzat prim-vicepreședintele AUR.
Potrivit lui Lulea, conform declarațiilor lor, PSD, prin propriii membri, ar fi comis fraude electorale. În acest caz, a mai spus liderul AUR, Marcel Ciolacu trebuie să-și prezinte imediat demisia și să repete aceste afirmații în fața procurorilor. Mai mult, a completat Lulea, procurorii, dacă nu sunt parte a unui sistem capturat, trebuie să se autosesizeze urgent pentru a investiga aceste acuzații care implică direct PSD într-un posibil act de lovitură de stat electorală. Orice altă atitudine ar confirma că instituțiile statului sunt complet subjugate intereselor de partid, a mai precizat prim-vicepreședintele AUR.
Această strategie reprezintă o încercare mișelească de a discredita AUR și pe George Simion, mai ales în contextul reluării alegerilor prezidențiale. Totuși, este important de subliniat că niciuna dintre afirmațiile făcute de Ciolacu sau Simonis nu leagă direct liderul AUR de presupusa fraudă. Ei recunosc doar că „unii membri PSD” ar fi urmat această direcție, o încercare evidentă de a arunca vina în altă parte pentru propriile greșeli.
„Astăzi trăim într-o dictatură a judecătorilor CCR, cei care au anulat alegerile prezidențiale, sfidând voința poporului. Avem un dezechilibru major în stat, unde o putere își depășește competențele, luând decizii ilegale și neloiale. CCR nu răspunde în fața nimănui, contrar principiilor echilibrului puterilor în stat. Este nevoie urgentă de o reformă a modului de alegere a judecătorilor CCR: aceștia trebuie să fie aleși direct de popor, nu numiți de politicieni, și să fie profesioniști dovediți, judecători cu experiență la înalte curți. În prezent, judecătorii CCR sunt simple marionete ale partidelor, funcționari fără pregătire reală în domeniu, folosiți pentru a controla statul și pentru a limita democrația.
După alegerile prezidențiale, AUR a dovedit că nu a făcut niciun blat cu PSD. Spre deosebire de alții, AUR a rămas ferm principiilor sale, refuzând să intre la guvernare în condiții care ar fi contrazis valorile pentru care luptă. AUR este singurul partid care are soluții reale pentru România, un program concret de guvernare și specialiști capabili să conducă țara. Cu toate acestea, reformele de care România are nevoie pot fi realizate doar cu o majoritate clară, capabilă să impună schimbările esențiale”, a punctat Marius Lulea.
Nu în ultimul rând, liderul AUR a menționat că reluarea alegerilor prezidențiale de unde s-au oprit și organizarea de alegeri anticipate parlamentare reprezintă singura soluție pentru resetarea clasei politice și recâștigarea încrederii cetățenilor în statul român.
„George Simion rămâne ferm pe poziții, susținând că AUR îl va sprijini pe Călin Georgescu, liderul ales deja de români. În timp ce Ciolacu și Simonis se afundă în atacuri sterile și strategii de manipulare, AUR demonstrează că este singura forță politică autentică, capabilă să răspundă așteptărilor românilor!”, a conchis Lulea.