Ministrul Educației, Daniel David, vrea reglementarea industriei meditațiilor și plătirea profesorilor în funcției de performanță!
Daniel David, noul ministrul al Educaţiei, a dezvăluit că lucrează la un „diagnostic” al întregului sistem deoarece „sunt foarte multe lucruri care trebuie organizate” și a făcut precizări despre salariile profesorilor și impozitarea veniturilor din meditații.
Daniel David şi-a exprimat punctul de vedere referitor la industria meditaţiilor şi modul cum ar trebui profesorii să fie plătiţi, în funcţie de performanţă.
Acesta a vorbit şi despre salariile profesorilor: „Ar trebui să gândim o serie de indicatori de performanță astfel încât în funcție de performanțele pe care le ai, cei care au performanțe mai mari la clasă să poată să câștige mai mult. Să apară și această diferențiere”.