Ministrul Educației, Daniel David, anunță schimbări radicale în sistemul de Educație!
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a declarat recent că, după o perioadă de peste două decenii în care au fost neglijate, anumite discipline esențiale pentru cultura națională vor fi reinstaurate în curriculumul școlar. Printre acestea se numără Istoria românilor și gramatica limbii române, care va reveni la liceu.
Aceste schimbări fac parte din noile planuri-cadru propuse pentru reformarea educației, planuri ce au fost lansate recent în dezbatere publică. Daniel David a subliniat importanța modificării curriculului pentru a răspunde provocărilor educaționale ale secolului XXI.
Daniel David a subliniat și importanța procesului de consultare și dezbatere publică, menționând că acesta are o valoare educațională. În plus, el a explicat că modificările propuse în planurile-cadru nu se limitează doar la redistribuirea orelor, ci și la o abordare mai descentralizată, care va oferi mai multă autonomie școlilor și elevilor.
„Am început astfel să înţelegem filosofia acestor planuri-cadru, şi anume nu de a „scoate” discipline/ore pentru a reduce simplu încărcarea pe elevi, ci de a reduce centralismul (caracterul obligatoriu) prin unele descentralizări la nivelul şcolii şi la nivelul deciziei elevilor (caracterul opţional). Rămâne de văzut cât se va descentraliza, în această formă unii considerând că este prea mult, alţii că este prea puţin. Cu siguranţă, în cazul latinei voi propune, în final, revenirea la elementul centralizat, descentralizarea, bună ca intenţie, neasigurând încă alegerea raţională acolo unde s-ar cuveni dacă latina rămâne opţională (aşa cum am fost convins prin discuţiile cu specialiştii şi organizaţiile profesionale din domeniu)”, a adăugat el.