Horror Vacui, cel mai lung eveniment teatral din lume, debutează sâmbătă la București
Sâmbătă, 15 februarie, de la ora 20:00, debutează Horror Vacui, cel mai lung eveniment teatral din lume, organizat de Asociația A.R.T. Fusion, sub umbrela Papercuts. Această reprezentație de tip teatru durațional se va desfășura timp de 7 zile, non-stop, până pe 22 februarie 2025, la Galeria de Artă Galateca din București. Accesul la eveniment este gratuit. Peste 500 de actori vor aduce la viață un performance unic, în premieră mondială, ce pune în prim-plan tema abandonului copiilor, un fenomen ce a marcat profund societatea românească, în special în perioada comunistă.
Acest eveniment excepțional este mai mult decât o demonstrație de anduranță, el reprezintă o explorare profundă a unor teme esențiale precum abandonul, golul și responsabilitatea colectivă. Se estimează că aproximativ 1 milion de copii au fost abandonați în perioada comunismului, devenind „copiii nimănui”. Statul român nu deține nici astăzi date concrete despre această realitate tragică. Prin Horror Vacui, Papercuts provoacă o recunoaștere a trecutului și creează premise pentru un viitor mai responsabil.
Alexandru Ivănoiu, dramaturg și inițiator al proiectului, explică semnificația evenimentului: „Horror Vacui demonstrează, prin predarea acestei ștafete între artiști, că există multă speranță rămasă în ecosistemul cultural. Și nu numai. Măsura în care arta va determina schimbări reale, sistemice este una incertă, dar este fascinant să vezi încercările.”
O parte din poveștile și mărturiile care au stat la baza acestui performance au fost colectate anterior de la public, printr-un apel deschis, și au fost integrate în structura artistică a evenimentului pentru a reda cu autenticitate experiențele celor afectați de abandon.
O experiență teatrală fără precedent
Horror Vacui va aduce în fața publicului 505 texte despre abandon și reziliență, interpretate într-un flux continuu de câte trei actori pe oră. Printre artiștii implicați se numără Maia Morgenstern, Dana Rogoz, Andreea Gramoșteanu, Ofelia Popii, Ada Galeș, Ioana Flora, Lari Giorgescu, Emilia Popescu, Tudor Chirilă, Richard Bovnovski, Elvira Deatcu, Aylin Cadir, Crina Semciuc, Radu Ștefan Bănică, Zarug, Alex Bogdan, Victoria Raileanu și Kate Pendry, alături de alți actori, scriitori și jurnaliști de renume.
Publicul va descoperi zone interactive care încurajează implicarea și exprimarea liberă. Vizitatorii sunt invitați să-și lase gândurile, impresiile și opiniile pe un perete dedicat, devenind astfel parte activă a experienței și pot contribui prin scrisori adresate autorităților, oferind astfel o oportunitate reală de a genera schimbare.
„Am o mare onoare. Joc textul mamei mele, Tony Mott (Antoneta Galeș), un text despre durere și abandon, dar mai ales despre cum învățăm să ne fim alături. Despre cum maturitatea nu înseamnă să nu mai avem nevoie de sprijin, ci să învățăm să ni-l oferim singuri. Mă fascinează această întâlnire dintre textele din arhivă și cele de ficțiune, dar cel mai mult mă impresionează câți oameni au ales să se implice. Teatrul e un catalizator comunitar, o dovadă că, oricât de izolați ne-am simți uneori, toți ne dorim să facem parte din ceva mai mare. Dintr-o schimbare, dintr-o comunitate, dintr-o lume care ne privește și ne include”, explică actrița Ada Galeș ce a determinat-o să se alăture proiectului.
„Dincolo de originalitatea sa, mi se pare că premisa esențială a acestui proiect este construirea unei comunități. Așa cum mi-am dat seama că autenticitatea este o alegere absolut necesară oricărui om și artist, mai ales în vremurile noastre, un drum care creează punți, la fel întrezăresc și că un proiect de o asemenea amploare și frumusețe, care pornește de la povești reale ale abandonului, aduse la viață de actori, nu poate decât să dea senzația de apartenență, de rețea de sprijin, suport și de comunitate. Mă bucur că există și că fac parte din el deoarece cred că toate poveștile suntem noi toți, ca națiune și societate civică. Și asta ne responsabilizează”, adaugă actrița Ioana Flora.
„Sunt onorat să fac parte din acest proiect unic și emoționant – cel mai lung performance care reunește 505 voci pentru 505 povești. Acest spectacol vorbește despre abandon, dar, mai presus de toate, despre căutarea iubirii, a solidarității și a speranței. Pentru mine, acest moment este o oportunitate de a da glas poveștilor care merită auzite și simțite. Fiecare moment va fi un manifest pentru umanitate, pentru conexiune, pentru o lume mai empatică. Le mulțumesc tuturor celor implicați pentru încrederea oferită și pentru dedicarea lor de a aduce la lumină aceste mărturii”, spune actorul Lari Giorgescu.
Muzeul Abandonului este curator și furnizor principal de mărturii, punând la dispoziție în jur de 250 de texte, jumătate din textele aduse la viață de performeri în cadrul evenimentului. „Abandonul nu este doar un fapt trecut, ci o rană deschisă care pulsează încă în conștiința colectivă. Prin Horror Vacui, nu doar că privim acest gol dureros în față, dar îl și umplem cu vocile celor care nu au fost ascultați. Fiecare poveste rostită este o piatră de temelie în reconstrucția unei societăți mai conștiente, mai responsabile, mai capabile de compasiune”, a declarat Oana Drăgulinescu, fondator Muzeul Abandonului.
Programul detaliat va fi anunțat pe rețelele de socializare ale proiectului:
https://www.facebook.com/papercuts.platform
https://www.instagram.com/papercuts.platform/