Ursula von der Leyen cere statelor UE să-și crească, semnificativ, cheltuielile pentru apărare!
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, susține că țările din Uniunea Europeană își vor putea crește semnificativ cheltuielile pentru apărare. Șefa CE a făcut această declarație la Conferința de Securitate de la München, unde a subliniat că Europa trebuie să se trezească la realitate, „să se schimbe, să fie mai pragmatică, mai determinată”.
Șefa Comisiei Europene a subliniat că viitorul Ucrainei este în Europa, iar vulnerabilitatea Ucrainei înseamnă și vulnerabilitatea Europei și a Statelor Unite, opinie împărtășită și de președintele Germaniei.
„Voi propune activarea clauzei de salvare pentru investițiile în apărare. Acest lucru va permite statelor membre să își mărească substanțial cheltuielile de apărare”, a explicat președinta CE.
Națiunile europene foarte îndatorate, precum Italia și Grecia, au pledat pentru această clauză de salvare, explicând că le-ar permite să crească semnificativ cheltuielile militare fără a face alte reduceri bugetare.
Pe lângă relaxarea regulilor fiscale, Von der Leyen a punctat că va stabili, de asemenea, un „pachet mai larg” de măsuri pentru a stimula cheltuielile, adaptate celor 27 de capitale, legate de nivelul lor de cheltuieli pentru apărare.
„Acum este momentul să mutăm munții în Uniunea Europeană”, a subliniat fostul ministru german al Apărării.
„Să nu fie loc de îndoială, cred că, atunci când vine vorba de securitatea europeană, Europa trebuie să facă mai mult și trebuie să aducă mai mult la masă. Avem nevoie de o creștere a cheltuielilor europene pentru apărare”, a conchis Ursula von der Leyen.