Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, explică decizia prelungirii perioadei de plafonare a prețurilor la energie: „Dacă am fi liberalizat acum, ar fi însemnat că ar fi fost creșteri la facturi între 60% și 100% pentru 95% din punctele de consum!”

Ministerul Energiei a explicat de ce a optat pentru prelungirea perioadei de plafonare a prețurilor la energie. „Din calculele noastre, dacă am fi liberalizat acum, ar fi însemnat că ar fi fost creșteri la facturi între 60% și 100% pentru 95% din punctele de consum”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„În primul rând, mă simt dator să explic de ce am optat pentru această variantă, noi ca minister, și sigur că Guvernul va lua o decizie, sper, iminentă, pentru că ne apropiem de intervalul de 30 de zile înainte de expirarea schemei și piața ar trebui să știe și consumatorul final ar trebui să știe. Dacă vă uitați pe prețul la gaz la nivel european, în ultimele luni avem o creștere de 40%, la energie electrică creștere cam de 25%, cele două fiind legate. E de altfel o propunere de nivel european acum, în care se discută pentru decuplarea celor două piețe, adică să nu mai depindă prețul energiei de prețul la gaz. (…) Și ar fi fost neînțelept să mergem acum într-o piață liberalizată. Din calculele noastre, dacă am fi liberalizat acum, ar fi însemnat că ar fi fost creșteri la facturi între 60% și 100% pentru 95% din punctele de consum. Și numai vreo 5% ar fi avut prețuri comparabile sau poate ușor mai mici, cei cu un consum destul de mare, mă refer la zona casnică”, a explicat ministrul Energiei.

Acesta a adăugat că, în contextul regional, de impredictibilitate, această perioadă tranzitorie permite o abordare etapizată. Astfel, la gaz, prelungirea perioadei de plafonare cu 12 luni acoperă anul gazier și permite furnizorilor să continue să reumple depozitele de înmagazinare pe perioada sezonului cald, când consumul de gaze este mic.

„Dacă am fi fost într-o piață liberă, gândiți-vă că ei ar fi înmagazinat gaz scump, iar la iarnă, când consumul populației este mare, toate aceste creșteri s-ar fi dus direct în factură și românii ar fi plătit foarte mult pe gaz. Deci, faptul că ne ducem până în aprilie, este un lucru prudent și așa cum arată schema cu aceste plafonări pe întreg lanțul, practic, de la producător până la clientul final, este o schemă sustenabilă și nu ne așteptăm la valori de compensare semnificative”, a subliniat Sebastian Burduja, la ZF Power Summit 2025.

La energie electrică, a menționat ministrul, scopul, dincolo de a menține o predictibilitate a prețului și o stabilitate la consumatorul final, a fost și creșterea lichidității.

„În proiectul de Ordonanță veți vedea anumite măsuri prin care încercăm să-i determinăm și pe producători și pe furnizori să încheie cât mai multe tranzacții în afara PZU (Piața pentru Ziua Următoare n.r), să nu ne îngrămădim toți pe PZU, să nu ducem la o creștere de preț pe piața spot. Și astfel să avem o ieșire graduală din această schemă. Oricum, piața va funcționa cu adevărat și cu soluții pe termen lung, nu de tip pansament, cu două condiții: să avem mai multă energie, deci să creștem capacitatea de producție și, doi, să existe o piață europeană cu adevărat unică a energiei. Lucrurile astea nu se vor întâmpla de pe un an pe altul, dar trebuie să se întâmple”, a punctat Burduja.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.