Cardurile cu primele de carieră didactică și profesională vor fi alimentate, în 2025, doar dacă vom primi fonduri de la Comisia Europeană!
Cardurile cu primele de carieră didactică și profesională vor fi alimentate în 2025 dacă ministerul Proiectelor Europene obține bani de la Comisia Europeană, spune ministrul Educației, Daniel David.
Cardurile cu primele de carieră didactică și profesională vor fi alimentate în anul 2025 dacă ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) obține bani de la Comisia Europeană în acest sens, spune ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. El a făcut această precizare joi, 27 februarie, într-o intervenție live pe Facebook și în condițiile în care Ordonanța de urgență (OUG) „trenuleț” interzice Guvernului să își aloce partea de bani pentru aceste carduri pentru profesorii și angajații din școli.
„«Când se vor alimenta cardurile pentru prima didactică pe anul 2023-2024?» Pe anul 2023-2024 cred că ar fi trebuit alimentate, în sensul că dacă sunt probleme, ar trebui să știm punctual. S-ar putea să fi scăpat sau unele școli să nu fi trimis informațiile sau unele instituții să nu fi trimis informațiile. Pentru viitor însă lucrurile sunt gândite în altă logică: cardurile vor fi alimentate doar în condițiile în care Ministerul Fondurilor Europene obține acești bani de la comisie (n. red. Comisia Europeană) pentru a susține aceste activități din fonduri europene”, a spus Daniel David, citat de Edupedu.ro.