Ministerul Energiei facilitează accesul la finanțare pentru beneficiarii investițiilor în energie verde din PNRR și Fondul pentru Modernizare
Ministerul Energiei a adoptat măsuri esențiale pentru sprijinirea implementării proiectelor din cadrul Componentelor C6 – Energie și C16 – REPowerEU, răspunzând solicitărilor beneficiarilor privind modificarea contractelor de finanțare. Această inițiativă are ca scop asigurarea finanțării necesare implementării proiectelor, contribuind astfel la dezvoltarea Sistemului Energetic Național.
„Am răspuns prompt nevoilor beneficiarilor și am creat cadrul legal necesar pentru ca aceștia să poată accesa finanțarea esențială implementării proiectelor. Ne dorim ca investițiile în energie verde să continue fără întreruperi, consolidând astfel poziția României ca lider regional în tranziția energetică sustenabilă.
Încă de la preluarea mandatului de ministru al Energiei, în luna iunie 2023, obiectivele Ministerului Energiei au fost stabilite, fără echivoc, în următoarea ordine de priorități: energie sigură, accesibilă (ieftină) și curată.
În 2024, am pus în funcțiune capacități de peste 1200MW, inclusiv 330MW pe cărbune (Grupul V Rovinari) și 54MW hidro (un hidroagregat modernizat la Bicaz), record anual pentru ultimul deceniu în România, mai mult decât s-a pus în funcțiune în perioada 2016-2023 la un loc. Pentru acest an, avem un obiectiv și mai ambițios, acela de a pune în funcțiune capacități de producție de 2400 MW, dublu față de anul trecut, atât energie în bandă, cât și energie regenerabilă solar și eolian.
Tranziția energetică trebuie continuată, dar inteligent și fără a sacrifica securitatea sau prosperitatea cetățenilor” a declarat Sebastian Burduja, Ministrul Energiei.
În urma solicitărilor primite, prin care beneficiarii au cerut posibilitatea constituirii de garanții/ipoteci asupra activelor fixe ce fac obiectul contractelor de finanțare, Ministerul Energiei a întreprins demersuri pentru identificarea unor soluții legislative adecvate.
În acest sens, pentru evitarea unor posibile situații care ar putea conduce la încetarea contractelor de finanțare aflate în stadiu de implementare și implicit la nerealizarea investițiilor, context care ar putea afecta funcționarea optimă a Sistemului Energetic Național, Ministerul Energiei în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții, a inițiat o completare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de Redresare și Reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului Național de Redresare și Reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile, în vederea introducerii posibilității ca beneficiarii să poată constitui garanții în favoarea unei instituții de credit, sub forma unei ipoteci asupra activelor fixe ale proiectului, cu scopul de a asigura finanțarea și cofinanțarea cheltuielilor necesare implementării proiectului, în toate fazele sale.
Conform modificărilor și completărilor aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 aduse prin intermediul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 5/2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 la data de 28.02.2025, în aplicarea dispozițiilor art. 37^1, beneficiarii sunt obligați să transmită coordonatorului de reforme și/sau investiții o copie a contractului de credit și ipotecă, în termen de 10 zile lucrătoare, împreună cu un raport de evaluare a imobilului, dacă este cazul. De asemenea, pentru contractele de ipotecă deja încheiate, beneficiarii trebuie să transmită aceste documente până la 31 martie 2025.
Totodată, începând cu data prezentului comunicat, Ministerul Energiei notifică abrogarea Ordinului ministrului energiei nr. 1803/24.12.2024 pentru aprobarea unor măsuri privind implementarea apelurilor de proiecte aflate în derulare pentru Componenta C6 – Energie aferente investițiilor I2-I5 și Componenta C16 REPowerEU 2. Creșterea producției de energie verde – Transfer I1-C6 PNRR, modificat ulterior prin Ordinul ministrului energiei nr. 63/23.01.2025.