Trump îl invită, din nou, pe Zelenski la Casa Albă!
Statele Unite vor reveni imediat asupra deciziei de a opri fluxul informațiilor clasificate și vor relua asistența de securitate către Ucraina, conform unei declarații comune emise după întâlnirea delegațiilor ucrainene și americane la Jeddah, în Arabia Saudită.
Trump declară, după anunţarea unui acord între diplomaţi americani şi ucraineni în Arabia Saudită, că urmează să aibă loc discuţii cu Rusia ” (marţi) sau miercuri, cu privire la propunerea unui armistiţiu pe o perioadă de 30 de zile.
Preşedintele american a anunţat marţi că îl va invita din nou la Casa Albă pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski.
În schimb, Ucraina a acceptat propunerea Statelor Unite pentru introducerea imediată a unui armistițiu temporar de 30 de zile, care poate fi extins prin acord mutual, sub rezerva acceptării și implementării simultane de către Rusia.
Discuțiile cruciale din Arabia Saudită au fost primele între oficialii de top ai SUA și conducerea ucraineană de la confruntarea dintre președintele Volodimir Zelenski, președintele Donald Trump și vicepreședintele JD Vance în fața jurnaliștilor la Casa Albă, pe 28 februarie.
Secretarul de Stat Marco Rubio a fost însoțit de consilierul pe probleme de securitate națională Mike Waltz și de trimisul pentru Orientul Mijlociu Steve Witkoff; ucrainenii au fost reprezentați de șeful de cabinet al lui Zelenski, Andriy Yermak, ministrul de externe Andriy Sybiha și ministrul apărării Rustem Umerov, anunţă Politico.