Eurodeputatul Maria Grapini i-a solicitat comisarului pentru Agricultură, Cristophe Hansen, măsuri concrete pentru susținerea fermierilor, concurență loială și subvenții egale pentru toți fermierii!
Europarlamentarul Maria Grapini, vicepreședintă a Comisiei pentru Piața Internă și Protecția Consumatorilor și membră a Comisiei pentru Agricultură, i-a cerut, în plenul PE de la Strasbourg, comisarului pentru Agricultură, Cristophe Hansen, măsuri concrete pentru susținerea fermierilor, concurență loială și subvenții egale pentru toți fermierii!
“Dezbaterea de joi (n.r.-ieri) trebuie urmată imediat de măsuri. Asta așteaptă de la noi fermierii. Este nevoie să avem mai multă echitate economică și socială în Piața Internă. Dacă vrem să avem o agricultură durabilă, pentru că despre asta vorbim, trebuie să avem reglementări care să combată inflația și să se stabilizeze prețurile pentru că, din păcate, inflația erodează bugetul!”, a punctat, în intervenția sa, eurodeputatul Grapini.
Totodată, Maria Grapini a reiterat necesitatea unor măsuri clare în susținerea fermierilor, pentru că nu putem, a susținut aceasta, să-i lăsăm pe aceștia să-și vândă produsele sub prețul de cost. Mai mult, eurodeputatul S&D a punctat că este necesară intensificarea eforturilor pentru combaterea practicilor comerciale neloiale.
„Știm bine că, fiecare stat membru, se confruntă cu practici neloiale. De ce? Pentru că, în Piața Internă, intră numeroase produse necontrolate. Fermierii și muncitorii agricoli au nevoie de condiții decente, de o viață mai bună!”, a mai spus Maria Grapini.
Precizând că PAC-ul trebuie reformat, iar subvențiile directe trebuie să rămână în vigoare, europarlamentarul Grapini l-a întrebat tranșant pe comisarul pentru Agricultură care sunt măsurile ce vor fi adoptate la nivel european, pentru a elimina polarizarea și pentru a face ca subvențiile să fie echitabile pentru toți fermierii, indiferent de țara în care lucrează.
De asemenea, Maria Grapini a pledat pentru reciprocitatea standardelor în privința importurilor din țări terțe! “Interziceți pesticide în UE, dar mâncăm pesticide din produsele importate!”, a completat europarlamentarul S&D.
“Repet, fermierii si muncitorii agricoli merită condiții de viață și muncă mai bune! Doar așa putem face atractivă munca în zonele rurale Este nevoie de reînnoirea generațională dar, pentru a realiza acest lucru, munca în agricultura trebuie să fie atractivă și sigură!”, a conchis Maria Grapini.