Ministerul Educației vrea să introducă inteligența artificială în școli!
Învățământul românesc intră în trendul tehnologic al momentului. Utilizarea inteligenței artificiale (AI) va fi testată într-o școală, iar apoi, în funcție de rezultate, inițiativa ar putea fi extinsă. Ministrul de resort, Daniel David, vrea ca AI să ajute profesorii, elevii și studenții, și nicidecum să fie ”o alternativă” la mentori sau ” un instrument care ‘lenevește’ ” discipolii.
România va experimenta utilizarea inteligenței artificiale (AI) în școli.
Ministrul Educației, Daniel David, consideră că inteligența artificială ”nu este bună sau rea”, însă ”poate deveni astfel, în funcție de cum o utilizăm”.
Daniel David a adăugat, în același context, că vede AI drept un ajutor pentru profesori, elevi și studenți, și nu ”o alternativă” la mentori sau ” un instrument care ‘lenevește’ ” discipolii.
”Noi avem deja angajat un proces masiv de digitalizare în unitățile educaționale din țară, iar planurile-cadru includ discipline obligatorii, asociate tehnologiei informației, și opționale, inclusiv de inteligență artificială, asociate revoluției tehnologice prin care trecem, aspecte care creează premisele pentru utilizarea mai complexă a inteligenței artificiale în mediul educațional. Atenție însă, în viziunea mea, inteligența artificială este un instrument al cadrului didactic și al elevului sau studentului, nu o alternativă la cadrul didactic sau un instrument care ‘lenevește’ elevul sau studentul, și, foarte important de înțeles, este un instrument care trebuie să fie mereu monitorizat etic-moral. Diverse țări au demarat deja astfel de proiecte, probabil cel mai recent exemplu fiind Estonia, care îl dorește chiar deja generalizat la nivelul întregului sistem de învățământ, așa că nu vreau ca România și sistemul nostru educațional să rămână în urmă”, a spus ministrul.