Primul memorandum de colaborare în energie România-Turcia
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a precizat că la finalul săptămânii trecute a participat la Summitul Internațional al Resurselor Naturale de la Istanbul, la invitația ministrului turc al energiei, prietenul său, Alparslan Bayraktar. Potrivit lui Burduja,a fost o întâlnire aplicată, în care am discutat despre consolidarea cooperării bilaterale în domeniul energetic – de la securitatea aprovizionării cu gaze naturale, la investiții în energie verde și infrastructură regională.
În aceste condiții, ministrul Energiei a precizat că a semnat cu această ocazie primul memorandum pentru cooperare bilaterală în sectorul energetic, inclusiv pentru livrări de gaze naturale din Turcia către România – până la 4 milioane de metri cubi pe zi, atunci când este nevoie. Este un acord care oferă stabilitate într-un context regional complicat, a mai spus Burduja, care a completat că a discutat și despre gazele din Marea Neagră, despre Neptun Deep, despre stadiul gazoductului Tuzla–Podișor și despre interesul investitorilor turci pentru proiectele de producție de energie verde, solară și eoliană, din România.
“Și tocmai pentru că România este privită cu seriozitate la nivel regional, trebuie să ne întrebăm cu luciditate: încotro ne îndreptăm? Ce alegem? Suntem în fața unui test fundamental de orientare ca țară. Rămâne România pro-Vest, predictibilă și respectată sau devine vulnerabilă, expusă izolării toxice? E o luptă care se poartă și în afara granițelor, dar mai ales aici, înăuntru. În mintea și conștiința fiecăruia. Și trebuie dusă cu toată claritatea.
Aici suntem. Într-un moment care cere nu doar prezență, ci și curaj. Și luciditate!”, a conchis ministrul Burduja.