Eurodeputatul Maria Grapini a participat, în PE, la o importantă dezbatere cu tema “Investiții pentru o UE competitivă”. Comisarul pentru prosperitate și strategie industrială, Stephane Sejourne, și fostul premier italian, Enrico Letta, prezenți la dezbatere!
Europarlamentarul Maria Grapini a participat, săptămână trecută, în PE, la o importantă dezbatere cu tema “Investiții pentru o Uniune Europeană competitivă”.
La dezbatere au fost prezenți și comisarul pentru prosperitate și strategie industrială, Stephane Sejourne, și fostul premier Italian, Enrico Letta, autorul Raportului care îi poartă numele.
“Concluziile sunt clare: la întrebarea mea adresată domnului Letta, și anume, care ar trebui să fie primul pas pentru creșterea competitivității, răspunsul a fost scurt: investiții! Poate se va înțelege și în România, la nivel larg, că avem nevoie de investiții… și banii europeni sunt extrem de importanți!”, a punctat, la finalul dezbaterii, eurodeputatul Grapini.
De menționat faptul că, în actualul mandat, europarlamentarul Maria Grapini a avut mai multe intervenții tranșante, în plenul PE de la Strasbourg, în cadrul cărora a punctat că prioritățile bugetului pentru anul 2026 trebuie stabilite corect! Potrivit eurodeputatului S&D, dacă nu avem economie performantă, nu putem avea mai mulți bani la buget! Mai mult, a mai spus Maria Grapini, nu putem avea o economie competitivă, fără investiții și fără oameni bine plătiți!
“Nu putem să avem bani mai mulți în perioada următoare, dacă nu îi investim în domeniile care ne pot aduce venituri suplimentare la buget. Și anume: în cercetare, în inovare, în IMM-uri, pentru a putea crea locuri de muncă bine plătite. Nu putem să avem o economie competitivă, dacă nu avem oameni bine pregătiți profesional (iată de ce trebuie să avem un buget consistent pentru Educație), dacă nu avem oameni sănătoși (iată de ce trebuie să avem un buget pentru Sănătate) și dacă nu avem oameni plătiți corespunzător!”, a menționat Maria Grapini.
De asemenea, Maria Grapini a menționat că, pentru a avea resurse suplimentare în viitorul buget, este nevoie de investiții eficiente, în toate zonele geografice, în coeziune, pentru a nu mai avea, la nivelul UE, zone rămase în urmă. Totodată, a adăugat europarlamentarul S&D, trebuie să avem nu numai o economie performantă, dar și să adoptăm măsurile necesare pentru a proteja piața internă, în contextul unei concurențe neloiale care distruge locurile de muncă.
De altfel, eurodeputatul Maria Grapini a cerut tranșant, în plenul PE, în toate dezbaterile pe marginea bugetului UE, rezolvarea unor probleme importante, precum introducerea echității sociale și eliminarea dublei măsuri!
În context, europarlamentarul Grapini a tras un semnal de alarmă, precizând că, în UE, nu trebuie să mai avem țări și cetățeni de mâna a doua, toate bugetele trebuind să fie construite pe baza echității sociale.
Nu în ultimul rând, eurodeputatul S&D, a solicitat, recent, în plenul PE de la Strasbourg, Comisiei Europene, să elaboreze o politică energetică care să permită creșterea competitivității economiei europene.