Trump amână, din nou, punerea în practică a noilor tarife de 50% în relațiile comerciale cu statele UE!
Preşedintele Donald Trump amână din nou punerea în practică a noilor tarife de 50% în relațiile comerciale cu statele Uniunii Europene. După ce, în urmă cu câteva zile, liderul de la Casa Albă a anunțat că taxarea se aplică de la 1 iunie, dumincă acesta a anunțat o amânarea de peste o lună, pentru negocieri suplimentare.
Trump a anunțat că Statele Unite vor amâna aplicarea taxelor vamale de 50% asupra produselor din Uniunea Europeană de la 1 iunie până la 9 iulie, pentru a câştiga timp pentru negocieri cu blocul comunitar, relatează AP, citat de news.ro.
Acordul a fost convenit după o discuţie la telefon cu Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, care i-a spus duminică lui Trump că „doreşte să înceapă negocieri serioase”, potrivit declaraţiilor preşedintelui american.
„Europa este pregătită să avanseze rapid şi decisiv în negocieri”, a precizat ea. ”Pentru a ajunge la un acord satisfăcător, avem nevoie de timp până la 9 iulie.”