Eurodeputatul Maria Grapini a solicitat, în plenul PE, pedepse drastice, similare crimei, în cazul abuzurilor sexuale împotriva copiilor: “Haideți să nu mai fugim de cuvinte: sunt crime!”

Europarlamentarul Maria Grapini a susținut, în plenara de la Strasbourg, în cadrul dezbaterii Raportului privind Directiva pentru combaterea abuzurilor sexuale asupra copiilor, aplicarea unor pedepse drastice, similare crimei, neprescrierea acestor fapte extrem de grave și scoaterea prevederii consimțământului minorului.

“Vorbim despre combaterea abuzului sexual și exploatarea sexuală. Haideți să nu mai fugim de cuvinte: sunt crime! Trebuie adoptată cea mai aspră pedeapsă. Și nu putem vorbi aici de consimțământ! Ce consimțământ să dea un copil de șase, șapte ani, au fost situații de copii, de doar cinci ani, abuzați sexual? Cum să-și dea consimțământul? Nu putem vorbi despre acest lucru! Este o Directivă și statele membre ale UE au responsabilitatea să asimileze această Directivă cu cele mai drastice pedepse și nicidecum să ia în calcul o prescripție!”, a punctat, în intervenția sa, eurodeputatul Grapini.

Maria Grapini a reiterat și necesitatea unei prevenții eficiente împotriva acestui flagel, în contextul în care a susținut că măsurile, din ultimii ani, nu au dat rezultatele dorite.

Potrivit eurodeputatului S&D, educația trebuie făcută gradual, în primul rând, în familie, pentru că părinții știu cel mai bine cum să explice și să se apropie de copil.

Nu în ultimul rând, Maria Grapini a precizat că este importantă nu atât reglementarea, cât  aplicarea acestei Directive, pentru că abuzul sexual reprezintă “cea mai oribilă crimă”.

“Ce consimțământ să dea un minor? Pentru că au trecut amendamente pe care nu le pot susține, nu am votat, la final, Raportul! Statele membre au obligația să stabilească jurisdicția care să protejeze, cu adevărat, copiii de abuzurile sexuale!”, a conchis europarlamentarul Grapini.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.