Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele Acțiunii Conservatoare, avertizează în plenul Parlamentului European: „Libertatea poate fi ștearsă cu un click. Digitalizarea fără garanții este un risc pentru cetățeni!”

În cadrul unei intervenții susținute în plenul Parlamentului European, europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele partidului Acțiunea Conservatoare, a tras un semnal de alarmă cu privire la direcția în care se îndreaptă Uniunea Europeană în ceea ce privește digitalizarea accelerată, introducerea identității digitale și a monedei unice electronice.

„Vin din România, o țară care și-a câștigat libertatea cu sacrificii uriașe”, a subliniat Claudiu Târziu în debutul intervenției sale. „De aceea, privesc cu îngrijorare spre direcția pe care ne-o propune astăzi Uniunea Europeană: digitalizare accelerată, identitate digitală, monedă unică electronică.”

O viziune critică, dar constructivă asupra digitalizării

Europarlamentarul român a precizat că nu este împotriva progresului tehnologic, ci împotriva modului netransparent și autoritar în care sunt promovate aceste politici la nivel european. „În teorie, este progres. În practică, este un risc. Cine controlează aceste instrumente? În folosul cui? Nu sunt împotriva tehnologiei. Dar sunt împotriva deciziilor impuse de sus, fără garanții clare pentru cetățean.”

Târziu a avertizat că implementarea acestor instrumente digitale fără o dezbatere publică reală și fără mecanisme solide de protecție a libertăților fundamentale poate duce la forme de control social inacceptabile într-o democrație autentică.

„Libertatea poate fi ștearsă cu un click, iar încrederea nu se obține prin algoritmi. Românii știu ce înseamnă controlul total. De aceea, preferă să-și țină banii în casă, nu în servere.”

Un apel pentru o digitalizare centrată pe cetățean

Președintele Acțiunii Conservatoare a formulat un apel clar către instituțiile europene: orice transformare digitală trebuie să fie orientată către protejarea cetățeanului, nu către extinderea controlului birocratic.

„Nu putem construi o societate digitală fără să construim mai întâi încredere. Cerem un viitor digital în care omul să fie în centru, nu procesorul. Vrem să avem certitudinea că euro digital nu înseamnă un buton de control centralizat. Și să fim convinși că identitatea digitală ne aparține nouă, nu sistemului.”

În încheiere, Claudiu Târziu a reafirmat una dintre valorile fundamentale pe care le susține în activitatea sa politică: suveranitatea – înțeleasă nu ca izolaționism, ci ca fundament al unui parteneriat echilibrat între cetățeni și instituții.

„Suveranitatea nu e un moft. Este garanția că viitorul ne aparține.”

Declarația vine în contextul intensificării dezbaterilor la nivel european privind implementarea euro digital, ca și componentă a noii arhitecturi financiare a UE, dar și a programului de identitate digitală europeană, care ar urma să devină operațional în următorii ani.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.