Și Polonia suspendă Schengen și introduce controalele la graniță!
Polonia va suspenda temporar aplicarea normelor Schengen începând de luni, 7 iulie, prin reintroducerea controalelor la frontierele cu Germania și Lituania.
Anunțul a fost făcut marți de premierul Donald Tusk, după o ședință a guvernului, în contextul intensificării tensiunilor legate de migrația ilegală și al măsurilor restrictive impuse recent de Germania.
„Considerăm reintroducerea temporară a controalelor necesară pentru a reduce la minimum fluxurile necontrolate de migranți peste granița polono-germană”, a declarat Tusk.
Decizia vine pe fondul criticilor venite din partea opoziției naționaliste din Polonia, care acuză guvernul liberal că ar accepta pasiv returnarea migranților de către autoritățile germane.
Problema migrației a devenit un subiect foarte discutat în ultimele săptămâni, cu grupări de extremă dreapta organizând patrule la granița cu Germania. Tensiunile au crescut odată cu măsuriel luate de guvernul german, care a înăsprit controalele la froniteră după preluarea puterii în luna mai de către o coaliție conservatoare.
Polițiștii de frontieră din Germania au primit ordin să interzică intrarea migranților fără statut legal, inclusiv a celor care solicită azil, măsură criticată aspru de autoritățile poloneze.
În ciuda unei decizii recente a unui tribunal administrativ care a interzis returnarea solicitanților de azil la frontieră, Berlinul a anunțat că va continua această practică.