Alarmant: Europa de Vest a traversat cea mai călduroasă lună iunie din istorie!
Luna trecută, Europa de Vest a traversat cea mai călduroasă lună iunie din istorie. Întreaga regiune a fost cuprinsă de temperaturi extreme, potrivit Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice al Uniunii Europene, citat de AFP.
Europa de Vest a înregistrat cea mai caldă lună iunie din istorie. La nivel global, luna trecută a fost a treia cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată. Recordul precedent fusese stabilit în iunie 2024, urmat de cel din 2023.
În unele țări, temperaturile au depășit 40°C, atingând până la 46°C în Spania și Portugalia. Samantha Burgess, director adjunct al Copernicus, a subliniat că efectele valurilor de căldură au fost intensificate și de temperaturile record care s-au înregistrat în vestul măeii Mediterane, acolo unde s-au atins 27°C la sfârșitul lunii.
”Într-o lume care se încălzeşte, este probabil ca valurile de căldură să devină mai frecvente, mai intense şi să afecteze mai mulţi oameni din Europa”, a avertizează Samantha Burgess.
Potrivit specialiștilor, cele două episoade majore de caniculă, între 17-22 iunie și 30 iunie-2 iulie, au fost provocate de așa-numitele „cupole de căldură”, care au blocat masele de aer fierbinte deasupra regiunilor afectate. Acest fenomen a prelungit disconfortul termic și a agravat poluarea și riscul de incendii.
Portugalia, Spania, Franța, Italia și o mare parte din Balcani s-au confruntat cu unele dintre cele mai mari temperaturi „resimțite” ,adică percepute de corpul uman, ținând cont de umiditate. În nordul Lisabonei, valorile resimțite au urcat la 48°C, cu 7°C peste media sezonieră, generând un nivel extrem de stres termic.
Totodată, apele mai calde din Marea Mediterană au limitat răcirea pe timpul nopții, au crescut umiditatea și au afectat ecosistemele marine.
Potrivit unei analize AFP pe baza datelor Copernicus, luna iunie a adus temperaturi record în 12 țări. Statele Unite și China s-au confruntat și ele cu episoade de caniclă. De exemplu, în China, peste 100 de stații meteo au raportat cele mai ridicate temperaturi de iunie din istorie, scrie News.ro.
