Avalanșă de sporuri (nesimțite) la Metrorex!

Angajații Metrorex primesc bonusuri care variază între 20% și 40% din salariul brut și este acordat nu doar celor care lucrează efectiv în subteran, ci și celor care muncesc la calculator de pe scaun.

Guvernul condus de Ilie Bolojan a tăiat unele sporuri ale bugetarilor, cum ar fi sporul de antenă. Nu același lucru s-a întâmplat în ceea ce privește sporurile de care beneficiază angajații societăților și companiilor de stat (care nu sunt bugetari).

La Metrorex, în afară de angajații care lucrează în subteran, în condiții grele, primesc spor de metrou și cei care-și desfășoară activitatea la suprafață sau chiar în sediul central al societății, de la etajul 9 al Palatului CFR.

Sporurile de care beneficiază angajații Metrorex sunt incluse în Contractul Colectiv de Muncă semnat în luna decembrie a anului trecut, ocazie cu care au obținut și o majorare salarială de 1.050 de lei de persoană, potrivit clubferoviar.ro. Majorarea a fost apoi acoperită prin scumpirea titlurilor de călătorie cu metroul, de la 1 ianuarie 2025.

Club Feroviar a studiat Contractul Colectiv de Muncă semnat de președintele Unitatea – Sindicatul Liber Metrou, Marian Artimon, cu administrația societății Metrorex și a constatat că angajații metroului bucureștean beneficiază de multe sporuri. Acestea sunt: spor de vechime în muncă (12-25%), spor de metrou (20-40%), spor pentru condiții nocive de muncă (10% din salariul minim la Metrorex), spor pentru lucrul în timpul nopții (25%, cu posibilitatea majorării la 28%), spor pentru conducerea unei formații de lucru (5-10%), spor pentru orele prestate sâmbăta, duminica și sărbătorile legale (100%), spor pentru lucrul sistematic peste programul normal (5-25%), spor pentru executarea unei funcții suplimentare (30%), spor pentru titlul științific de doctor (15%), spor de fidelitate (2-10%).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.